O ceremonie militară şi religioasă a avut loc cu puţin timp în urmă la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din Bucureşti de Ziua Aviaţiei care se sărbătoreşte în fiecare an de Sfântul Ilie, pe 20 iulie. Potrivit reporterului Alexandra Cristea, ministrul apărării, Mircea Duşa, şi alte oficialităţi au depus coroane de flori în memoria eroilor aviatori militari şi civili. Douăzeci şi una de aeronave aparţinând Ministerului Apărării, celui de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Aeroclubului României şi Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă au survolat cerul capitalei. Tot în Bucureşti, va fi Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române. Şi în judeţul Cluj la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii – care urmează să găzduiască de anul viitor prima escadrilă de avioane F 16 organizată după modelul NATO – vor avea loc zboruri demonstrative cu aeronave civile şi militare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iulie