Lucrările de reabilitare a segmentului român al Podului Giurgiu-Ruse lungesc cu 40-50 de minute perioada de traversare a obiectivului, întrucât banda stângă a şoselei se reface capital. Ziua, traficul este reglementat de lucrători, iar noaptea de semafoare specifice. În afara TIR-urilor, după amiezile sunt solicitate intens de autoturisme române şi ucrainene, care se întorc din staţiunile bulgare, în timp ce dimineţile se resimt de pe urma numărului de autoturisme române, moldave şi ucrainene care merg pe litoralul bulgar, dar şi în Grecia şi Turcia. În opinia locţiitorului administraţiei judeţului Ruse, Iavor Iancev, detaliile efectuării operaţiilor de reabilitare au fost examinate anterior de partea română şi cea bulgară, drept pentru care nu există restricţii sau interdicţii pentru traversarea podului de către automobile. Atunci când lucrările vor impune restricţii, de exemplu pentru asigurarea lipsei vibraţiilor pe obiectiv în timpul schimbării plăcilor, partea română va informa corespunzător şi anticipat partea bulgară. Sunt de aşteptat şi trei perioade de câte 8 ore pe noapte fiecare, când partea română va solicita sistarea traficului peste pod. În prezent, singurele restricţii se referă la traversările mărfurilor agabaritice, a spus oficialul bulgar. Termenul pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului Giurgiu-Ruse este mijlocul lunii decembrie a.c., scrie redacţia.
(www.presa.bg – 19 iulie)