La 20 iulie 1969, astronautul american Neil Armstrong a făcut istorie, devenind primul om care a pășit pe Lună.
A fost pasionat de zbor de la o vârstă fragedă și a obținut licența de pilot la vârsta de 16 ani. În 1947, Armstrong a început studiile sale în inginerie aeronautică la Universitatea Purdue. Studiile au fost întrerupte în 1949, când a fost chemat să lupte în războiul din Coreea. Armstrong a zburat în 78 de misiuni de luptă în timpul acestui conflict militar. El a părăsit serviciul militar în 1952 și a revenit la facultate. Câțiva ani mai târziu, Armstrong s-a alăturat Comitetului Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA), care mai târziu a devenit NASA. Pentru această agenție guvernamentală a lucrat într-o serie de capacități diferite, inclusiv servind ca pilot de încercare și ca inginer. A testat mai multe aeronave de mare viteză, inclusiv X-15, care putea atinge o viteză maximă de 4.000 de mile pe oră.
Primul său zbor spațial a fost ca pilot comandant al misiunii Gemini 8 în 1966. În aceasta misiune el a executat prima andocare a două nave spațiale, împreună cu pilotul David Scott.
Apollo 11
Cea de a doua și ultima misiune spațială a lui Armstrong a fost cea de comandant al misiunii de aselenizare Apollo 11, din iulie 1969.
Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul decadei anilor `60, într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului pe 25 mai 1961.
Echipajul misiunii Apollo 11 era format din: Neil A. Armstrong – Comandant, Michael Collins – Comandantul modulului pilot, Edwin E. (Buzz) Aldrin, Jr. – Pilotul modulului lunar
O rachetă Saturn V a fost lansată de la Centru Spatial Kennedy pe 16 iulie 1969, ora 13:32 TU (9:32 a.m. timp local SUA, 16:32 TLR). Racheta a intrat pe orbită 12 minute mai târziu. După ce a mai parcurs o dată și încă o jumătate orbita Pământului, motorul S-IVB „a împins” echipajul spre adâncul spațiului, naveta fiind plasată pe traiectoria spre Lună. Peste încă 30 de minute, modulul de comandă/serviciu s-a despărțit de ultimele elemente ale rachetei Saturn V, având în componența sa modulul lunar (ML).
Pe 19 iulie, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând în orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut situl de aselenizare, în sudul Mării Liniștii (Mare Tranquillitatis), aproximativ 20 kilometri sud-vest față de craterul Sabine D (0.67408N, 23.47297E). Situl de aselenizare a fost caracterizat drept relativ plat și neted în urma misiunilor Ranger 8 șiSuerveyor 5 dar și Lunar Orbiter, un satelit menit sa cartografieze suprafața lunară în vederea stabilirii viitoarele locuri de aselenizare din programul Apollo.
Pe 20 iulie 1969, modulul lunar (ML) Eagle (Vulturul) s-a separat de modulul de comandă Columbia. Collins, aflat singur la bordul Columbia a inspectat Vulturul, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei.
În timp ce coborârea a început, Armstrong și Aldrin au aflat că ei traversau punctele de reper cu 4 secunde mai repede decât era programat și au transmis că sunt long(aici, cu sensul că sunt departe): lucru ce însemna că vor aseleniza la o distanță de câțiva kilometri de locul unde ar fi trebuit să aselenizeze.
Cinci minute după ce coborârea a început, la o distanță de 6000 de picioare deasupra Lunii, computerul pentru navigare și ghidare al modulului lunar a atras atenția echipajului cu două alarme ale programului neașteptate din șirul care a urmat, 1202 și 1201. La Centrul de Control al Misiunii din Houston, Texas, inginerul informatician Jack Garman i-a spus controlurului de zbor Steve Bales ca totul e în siguranță pentru a continua coborârea. Alarmele programului indicau „revărsări administrative”, ceea ce însemna că computerul nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real și trebuia să le amâne.
Aceasta nu era nici o eroare de computer, dar nu era cauzată nici de către astronauți, ci se trăgea dintr-o eroare în modul de pregătire al astronauților. Deși nu era necesar pentru aselenizare, radarul de întâlnire cu solul a fost intenționat aprins și pregătit pentru un abandon timpuriu. Simulările de pe Pământ nu au prevăzut un șuvoi de întreruperi false din partea acestui radar, acestea depinzând de cum hardware-ul va suporta date de la două radare.
Când Armstrong s-a uitat afară, a văzut că computerul greșise punctul de aselenizare, care era de fapt o zonă acoperită cu bolovani, la nord – est de un crater cu diametrul de 400 de metri (mai târziu s-a stabilit că era vorba de „Craterul de Vest”, numit așa deoarece era situat în partea vestică a sitului inițial de aselenizare). În acest moment, Armstrong a preluat controlul semi – automat și cu ajutorul lui Aldrin care îi dicta informații despre altitudine și viteză au aselenizat pe 20 iulie 1969, ora 20:17 TU (23:17 TLR) când mai aveau aproximativ 25 de secunde până ar fi rămas fără combustibil.
Apollo 11 a aselenizat cu mai puțin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauții confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea de combustibil. S-a descoperit ulterior că această alarmă fusese provocată din cauza faptului că atracția gravitațională lunară permitea o „unsoare” mai mare a combustibilului, care nu a mai acoperit un senzor pentru combustibil. În misiunile ce au urmat, au fost luate măsurile pentru a preveni acest fenomen.
Pe tot parcursul coborârii, Aldrin i-a spus datele necesare navigării lui Armstrong, care conducea Modulul Lunar. Cu câteva momente înainte de aselenizare, un beculeț l-a informat pe Aldrin că cel puțin unul din cele patru vârfuri ale picioarelor Vulturului, lungi de 170,2 cm. au atins suprafața lunară, strigând Contact light!, semn că au atins solul selenar. Trei secunde mai târziu, Vulturul a aselenizat, iar Armstrong a spus Shutdown (en. oprire).
Charles Duke, din postura de CAPCOM (responsabil cu comunicația dintre Pământ și capsulă) a înțeles că cei doi au aselenizat spunând „We copy you down, Eagle”(en. Am înțeles, Vulturule). Au urmat primele cuvinte din seria faimoasă a lui Armstrong, „The Eagle has landed” (Vulturul a aselenizat). Au urmat câteva momente de tăcere.
În acest faimos „pas uriaș pentru omenire”, Armstrong și Buzz Aldrin au coborât pe suprafața Lunii și au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața acesteia, în costume lunare, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se afla în capsulă pe orbită în jurul Lunii.
După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbita lunară unde s-a cuplat cu modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins.
Criticii filmului aselenizării afirmă că acesta este realizat într-un studio de pe pământ. Scopul falsificării ar fi, după unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care n-ar fi ajuns niciodată pe Luna. Alţii consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună dar filmul cu ce s-a petrecut acolo este ţinut secret, publicului servindu-i-se un fals.
Interviul lui Neil Armstrong din 2012
Cunoscut prin discreţia sa şi refuzul de a discuta cu presa, Armstrong a decis totuşi, cu doar trei luni înainte de a muri, să acorde un interviu publicaţiei Certified Practicing Accountants of Australia, prin care a răspuns scepticilor.
Întrebat cum îi combate pe adepţii teoriei conspiraţiei, care susţin că NASA nu a ajuns niciodată pe Lună, fostul astronaut a râs şi a explicat că ar fi fost imposibil ca 800 de oameni, câţi au fost implicaţi în misiunea aselenizării din 1969, să poată păstra un asemenea secret.
Oamenii adoră teoriile conspiraţiei, sunt foarte atraşi de ele. Însă pentru mine nu sunt o îngrijorare pentru că ştiu că cineva se va întoarce pe Lună şi va recupera camera video pe care am lăsat-o acolo, a spus Armstrong. Astronautul a precizat că, la acea vreme, şansele ca aselenizarea să reuşească din prima încercare erau de numai 50%.
Armstrong a mai mărturisit că este întristat de noua direcţie pe care o are acum NASA, care nu mai încearcă să motiveze tinerii aşa cum făcea înainte, la începutul misiunilor în spaţiu.
După trei luni de la publicarea acestui interviu, Neil Armstrong a murit la 25 august 2012, la vârsta de 82 de ani din cauza unor complicaţii după o operaţie pe cord.
Societatea Română de Radiodifuziune – Transmisia radiofonică în direct a aselenizării
În 20 iulie 1969, Catinca Ralea a realizat alături de crainicul Ion Ghiţulescu transmisia radiofonică în direct a aselenizării şi a celor mai importante momente ale misiunii Apollo 11:
Ion Ghiţulescu: În momentul în care s-a aflat că pe noi ne interesează aselenizarea, Ambasada SUA la Bucureşti ne-a furnizat o mulţime de materiale documentare cu date tehnice ale întregii desfăşurări ale acestui eveniment. Am comentat, urmărind prin ecranul televiziunii, ceea ce dădeau americanii pentru România, fiindcă ne-au dat toate momentele şi ne-au dat şi un circuit sonor cu NASA, în care Catinca Ralea, în primul rând, urmărea toate discuţiile, pe care le traducea pentru ascultătorii noştri. În momentul în care au ajuns pe lună, Catinca aproape a sărit de pe scaun şi a strigat „au ajuns pe Lună, sunt pe Lună”.
Traducerea și documentarea: Bianca Ioniță
