Băncile din Grecia urmează să se redeschidă

Băncile din Grecia urmează să fie deschise în curând, pentru prima dată în ultimele trei săptămâni, după ce Parlamentul grec a aprobat, în cursul săptămânii trecute, masurile de austeritate, în cadrul planului pentru acordarea unui împrumut. Unele restricţii vor rămâne în vigoare. Limita zilnică de retragere se va transforma într-una săptămânală, de 420 de euro. Nu vor putea fi încasate cecuri, nu vor putea fi deschise noi conturi şi transferurile în străinătate vor rămane blocate. Restaurantele şi taxiurile vor avea de suferit luni, deoarece TVA-ul va creşte de la 13 la 23%. În urma aprobării măsurilor de austeritate şi încheierii înţelegerii cu creditorii, Grecia va avea acces la finanţări de urgenţă, pentru a înapoia o sumă mare de bani către Banca Centrală Europeană în cursul zilei de luni, evitând, astfel, ameninţarea falimentului. Vor exista alte dificultăţi însă, deoarece miercuri vor trebui aprobate noi măsuri în Parlament.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 iulie