În calendarul ortodox, 20 iulie este ziua Sfântul Ilie Tesviteanul

În calendarul ortodox, 20 iulie este ziua Sfântul Ilie Tesviteanul. Potrivit tradiţiei, acesta nu a murit, ci s-a ridicat cu trupul la cer, înt-un car de foc tras de cai. El este considerat prooroc sau profet în toate cele trei religii abrahamice.
Reporter: Cristian Curte – Sfântul Ilie, supranumit Tesviteanul, pentru că era fiul preotului Sovac din Tesvi, s-a născut, potrivit tradiţiei, în jurul anului 800 î.Hr. şi a trăit în regatul Ierusalimului de nord. Întreaga lui viaţă, expusă în cadrul Vechiului Testament, a fost o luptă împotriva religiilor păgâne, îndeosebi a cultului zeului Baal, practici care fuseseră importate de evrei de la popoarele înconjurătoare. Sfântul Ilie este cinstit nu numai de către evrei, ci şi de creştini şi musulmani, fiind o punte care uneşte toate cele trei religii ale cărţii. În tradiţia românească, Sfântul Ilie îi fereşte de cei care i se roagă de trăsnete, inundaţii sau secetă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20  iulie