La 22 iunie 1941 România intra în război de partea ţărilor Axei, în primul rând pentru recuperarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Herţei, ţinuturi răpite de U.R.S.S. în 1940. Faimosul ordin al generalului Ion Antonescu: “Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi!…” a fost foarte bine primit şi de armată şi de opinia publică românească şi de oamenii politici. Începea “Războiul sfânt”, sub semnul încrederii într-o victorie apropiată.
Luna iulie a fost plină de victorii pentru trupele române şi germane: Cernăuţi (5 iulie), Soroca (10 iulie), Bălţi (12 iulie), Orhei (15 iulie), Chişinău (16 iulie), masivul Corneşti (17 iulie), Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov… Populaţia românească i-a primit cu entuziasm pe eliberatori. Dar cât de multe familii româneşti îndoliate!…
Conducătorul opoziţiei, Iuliu Maniu, cel care avea să se opună vehement continuării înaintării trupelor româneşti dincolo de Nistru, vechea noastră frontieră, era la sfârşitul lui iulie 1941 foarte preocupat nu numai de evenimentele frontului, ci şi de alianţele care se încheiau şi mai ales de impactul lor asupra României. Acest lucru este atestat de notele consemnate în acele zile de Corneliu Coposu, pe atunci secretarul său politic (note care, după 50 de ani vor fi fost publicate). Aceste note zilnice au fost citite fragmentar de Corneliu Coposu, la un simpozion desfăşurat la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, în 7 iunie 1991. Înregistrarea din care am transcris un interesant fragment privitor la acele zile, ne-a fost oferită de domnul Dan Manolache, realizator Radio România Cultural. Ea se află în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii.
“La 20 iulie 1941. Se încheie un tratat de alianţă şi colaborare între Anglia şi Uniunea Sovietică. În telegrama cifrată pe care au adresat-o expozitorii de la Liverpool, Maniu întreabă: <Rog pe domnul prim ministru să ne comunice dacă semnarea acestei alianţe militare, economice şi politice între Uniunea Sovietică şi Anglia afectează într-un fel oarecare asigurările date de guvernul britanic în ce priveşte frontierele României.> Şi primeşte răspunsul – textul telegramelor se găseşte la Arhiva Pentagonului american – şi răspunde guvernul american, prin adjunctul lui [Anthony] Eden: <Toate obligaţiile Aliaţilor rămân în vigoare….> Menţionez că încă nu se încheiase acordul de la Newfoundland, adică Carta Atlanticului, deci era vorba atunci de simple acorduri încheiate între România şi exponenţii guvernelor occidentale. […]
20 iulie ‘941. Armata română a suferit pierderi uriaşe la trecerea Prutului… Aicea [în notele mele], fac menţiune de prieteni şi colegi de-ai mei care au căzut tocmai la trecerea Prutului. Ofensiva trupelor noastre este însoţită de un marş inspirat: <Mergem în câmpia Basarabilor, plină de grâne, plină de flori /Şi în Bucovina cea cu mănăstiri şi brazi /Mergem la luptă, dragi amarazi!>
La războiul antisovietic participă, alături de Wehrmacht, trupe româneşti, slovace, finlandeze, maghiare, albaneze. Adversarii orientali ai Germaniei, URSS, satelitul ei, Republica Mongolă, iar începând cu 12 iulie, când s-a semnat la Moscova acordul militar anglo-sovietic, şi Marea Britanie care se afla deja în război cu nemţii…”
