Poliţia a destructurat astăzi un grup de infractori din judeţul Călăraşi specializaţi în înşelăciuni, care au încheiat zeci de abonamente de telefonie şi au obţinut la ofertă telefoane mobile de ultimă generaţie folosindu-se de datele altor persoane. Doi bărbaţi şi o femeie sunt cercetaţi în acest caz. Din investigaţie a reieşit că pentru a obţine datele personale suspecţii au postat pe Internet oferte de muncă în străinătate, iar după ce au primit CV-urile celor interesaţi, le-au solicitat şi copii după actele de identitate, apoi au creat contul de utilizator în aplicaţia online pusă la dispoziţia clienţilor sau pentru conturile deja existente, au resetat parolele şi au lansat comenzi pentru telefoane mobile. Din cercetări a rezultat un prejudiciu de 30.000 de euro, echivalentul a 55 de terminale mobile şi abonamentele aferente.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie