Meteorologii anunţă că valul de căldură se menţine deasupra Românei, după ce ieri a fost cea mai caldă zi din acest an, cu 40 de grade la umbră, în unele zone. În judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj rămâne în vigoare atenţionarea „cod portocaliu” de caniculă. Şi în restul tarii, unde este cod galben, oamenii trebuie să facă faţă disconfortului termic. Prognoza nu este încurajatoare nici pentru a doua parte a săptămânii, spune meteorologul Teodora Cumpănaşu: Cel mai cald aşteptăm să fie în partea de sud-vest a ţării, unde se vor atinge, după-amiază, 38-39 de grade, evident un disconfort termic deosebit de accentuat în majoritatea zonelor, ceva mai bine pentru partea de nord-vest a ţării. Un scurt intermezzo în privinţa valului de căldură pentru ziua de marţi, mai puţin pentru partea de sud a Olteniei, acolo unde aşteptăm ca temperaturile să ajungă încă la 36-37 de grade, după care, din păcate, de la mijlocul săptămânii, un alt val de căldură cuprinde toată ţara, astfel încât nu putem vorbi deocamdată decât de vreme deosebit de călduroasă.
Realizator: În zilele caniculare, medicii ne recomandă să evităm să ieşim din casă în orele de vârf, altfel vom simţi temperaturi cu aproximativ 10 grade mai mari decît cele înregistrate de meteorologi la umbră. Trebuie să consumăm cat mai multe lichide, dar trebuie evitate băuturile cu alcool sau cafeaua, pentru că acestea favorizează deshidratarea.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie