Comisia Europeană doreşte ca al treilea plan de ajutor financiar pentru Grecia să fie finalizat până la jumătatea lunii august

Comisia Europeană doreşte ca al treilea plan de ajutor financiar pentru Grecia să fie finalizat până la jumătatea lunii august. Comisarul pentru Afaceri Monetare, Pierre Moscovici a anunţat, astăzi, începerea negocierilor cu partea elenă. În prezent, Grecia nu se mai află în incapacitate de plată, în urma ajutorului de urgenţă de 7 miliarde de euro, acordat acum câteva zile de Uniunea Europeană.

Reporter: Cerasela Rădulescu – La Bruxelles, în aşteptarea unui vot în Parlamentul grec, în această seară, pentru un al doilea plan de propuneri ale creditorilor, oficialii europeni anunţă lansarea negocierilor şi estimează că ele ar putea dura până pe 20 august. Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi monetare, a trecut astăzi în revistă calendarul acţiunilor întreprinse atât de creditori cât şi de autorităţile de la Atena şi spune că au început oficial negocierile cu Grecia pentru acordarea acelui ajutor de 86 de miliarde de euro pentru următorii trei ani. Pierre Moscovici a estimat cât ar putea dura aceste negocieri până la finalizarea acordului.

Pierre Moscovici: Nu pot oferi o zi exactă. Există un calendar teoretic care ne conduce spre data de 20 august. Vom vedea cum avansează lucrurile şi este vorba de încheierea acordului de asistenţă financiară cu Grecia, iar negocierile tocmai au început.

Reporter: Comisarul european a mai spus că este încrezător că Parlamentul elen va adopta în această seară două proiecte de lege aşa cum a fost convenit la summitul zonei euro când s-a ajuns la un acord politic cu partea greacă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iulie