Industria asigurărilor din România poate face faţă obligaţiilor de plată în cazul unui eveniment catastrofal – susţine Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România. Societăţile de profil răspund astfel testului de stres prezentat, la jumătatea acestei luni, de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care atrăgea atenţia că nici un asigurător, cu excepţia unei companii care practică exclusiv asigurări de viaţă, nu ar putea să plătească despăgubirile în caz de cutremur major.
Reporter: Costi Dumăscu – Capacitatea de despăgubire se ridică la aproape un miliard şi jumătate de euro, cu 60% peste simularea efectelor unui cutremur, precum celui din 1977. Sistemul asigurărilor private din România este unul funcţional şi poate face faţă obligaţiilor de plată, chiar şi în cazul unor catastrofe – afirmă preşedintele Uniunii Asigurătorilor din România, Remi Vrignaud. Uniunea nu contestă rezultatele testului de stres al autorităţilor, dar apreciază că scenariul utilizat este cel puţin improbabil întrucât combină riscul producerii unui seism major cu intrarea în incapacitate de plată a reasigurătorilor.
Remi Vrignaud: Testul de stres este unul util, important. Pe de altă parte suprapunerea de factori luaţi în considerare este unul extrem de sever. Incapacitatea de plată ai tuturor asiguratorilor într-o dată mi se pare un scenariu imposibil.
Reporter: Datele folosite în test sunt mai vechi de un an, ori între timp, companiile de asigurări care activează pe piaţa românească au implementat măsuri de îmbunătăţirea necesarului de capital – mai spune liderul Uniunii acestora. Uniunea consideră prin urmare, că dincolo de eventuale vulnerabilităţi punctuale, sistemul asigurărilor private din România poate să plătească despăgubirile aferente expunerilor la ceea ce în limbajul de specialitate poartă numele de riscuri catastrofice severe.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie