Uniunea Europeană monitorizează situaţia emigranţilor din Serbia şi din regiune şi pregăteşte un program de ajutor pentru îngrijirea lor – a declarat pentru Agenţia TANJUG un oficial al Comisiei Europene. „Comisia Europeană este în contact permanent cu autorităţile de la Belgrad, pentru a se găsi o modalitate de sprijin” – a confirmat Maja Kocijancic, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politici de vecinătate şi negocieri de aderare, Johannes Hahn. În ultimele luni, în Serbia au intrat zeci de mii de emigranţi, preponderent din Siria şi Afganistan, iar premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, a avertizat recent că bugetul Serbiei nu poate suporta mult timp povara de a-i întreţine. Kocijancic a declarat că oficialii Comisiei Europene salută înfiinţarea la Presevo a Centrului de primire a emigranţilor. Comisia Europeană a precizat că, deocamdată, Serbia nu a înaintată o solicitare concretă, dar, dacă va cere sprijin, Comisia este pregătită să aloce mijloace din Fondul de ajutor umanitar. De asemenea, experţii Comisiei finalizează planurile pentru un program regional de sprijin pentru statele din Balcanii de Vest şi Turcia, care ar trebui să intre în vigoare din luna septembrie. Aproximativ opt milioane de euro se vor utiliza pentru identificarea emigranţilor, pentru schimbul de informaţii şi stabilirea unui mecanism de returnare a lor. Programul se elaborează în coordonare cu Agenția Europeană pentru Gestionarea Frontierelor (Frontex), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi Înaltul Comisariat ONU pentru Migraţie.
(www.tanjug.rs – 24 iulie)