În staţiunea Băile Tuşnad din Harghita se încheie, la acest sfârşit de săptămână, cea de-a 26-a ediţie a Universităţii de Vară Tusványos. Sunt prezenţi demnitari şi diplomaţi din Ungaria, dar şi din România. Corespondenta RRA Angela Bârsan relatează.
Reporter: Premierul Ungariei, Viktor Orbán, se află deja în staţiunea Băile Tuşnad şi va fi prezent, ca de obicei, la dezbaterea de final a celei de-a 26-a ediţie a Universităţii de Vară Tusványos. La eveniment vor lua parte europarlamentaul Fidesz Tőkés László şi preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, ultimul în calitate de moderator. La dezbarile din cursul săptămânii au conferenţiat peste 200 de lectori, numeroşi reprezentanţi ai guvernului de la Budapesta, profesori universitari, oameni de afaceri, cercetători sau diplomaţi din Ungaria, din întreg Bazinul Carpatic unde trăiesc comunităţi maghiare, precum şi din România. Temele centrale ale discuţiilor au gravitat în jurul regionalizării, autonomiei, culturii şi politicii maghiare. Universitatarea de Vară Tusványos de la Băile Tuşnad este organizată de Fundaţia Pro Minoritate Budapesta şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România, în parteneriat cu mai multe asociaţii şi fundaţii din cele două ţări.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iulie