Sute de persoane au ieşit pe străzile capitalei Turciei pentru a protesta atât împotriva atentatului care a avut loc luni, pus pe seama militanţilor Statului Islamic, cât şi pentru a condamna acţiunile guvernului turc. Poliţia a utilizat gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa demonstranţii. Conform presei locale, au fost arestate aproximativ 30 de persoane. În oraşul Sulaimaniya, aflat în nordul Irakului, au avut loc proteste împotriva raidurilor Turciei asupra membrilor Partidului Muncitoresc Kurd (PKK). În oraşul Irbil, protestatarii au scandat lozinci împotriva guvernului de la Ankara şi s-au îndreptat către consulatul Turciei, unde au fost întâmpinaţi de forţele de ordine. Numeroşi demonstranţi acuză guvernul turc că susţine militanţii Statului Islamic, prin atacurile lansate la adresa kurzilor.
EURONEWS – 26 iulie