O nouă amânare a începerii misiunii FMI în Grecia

Băncile din Grecia trebuie să primească o injecţie de capital înainte de testele din toamnă pe care Banca Centrală Europeană intenţionează să le facă pentru a stabili necesarul exact – e opinia exprimată de Christian Noyer, membru în Consiliul guvernatorilor instituţiei, într-un interviu publicat azi în cotidianul „Le Monde”.
Responsabilii misiunii instituţiilor creditoare urma să sosească astăzi la Atena pentru a evalua acţiunile întreprinse de guvernul elen în ceea ce priveşte adoptarea şi aplicarea măsurilor solicitate pentru continuarea negocierilor menite să conducă la aprobarea noului program de finanţare. Aşteptaţi încă de la începutul săptămânii, reprezentanţii instituţiilor au amânat însă, încă o dată, începerea misiunii. Până ieri, motivul întârzierii era argumentat de timpul necesar pentru desemnarea unui nou participant în echipa de evaluatori reprezentând mecanismul european de stabilitate şi a şefului delegaţiei FMI la Atena, Delia Velculescu. Astăzi la amiază a fost anunţată însă o nouă amânare din cauza cererii neaşteptate a FMI ca Grecia să solicite separat participarea Fondului la noul program de asistenţă financiară. Surse guvernamentale elene au susţinut că s-a respectat procedura cunoscută, bazată pe valabilitatea unei înţelegeri a instituţiilor europene cu Fondul, în care partea greacă nu este implicată. La Atena se aşteaptă ca acest nou blocaj să fie însă cât mai curând rezolvat. Un oficial al guvernului a declarat: „Nu este timp de pierdut”. Cel mai probabil acordul pentru noul program va începe luni, 27 iulie. Autorităţile elene precizează că prezenţa misiunii de evaluatori ai instituţiilor are aface strict cu ceea ce eu numit negocieri la nivel tehnic, nu cu adoptarea unor noi măsuri de austeritate. Guvernul va încerca – se subliniază – ca noul acord de împrumut, care va asigura pe o perioadă de trei ani 86 de miliarde de euro, să fie semnat înainte de 20 august, când este programată o nouă plată către Banca Centrală Europeană, în valoare de 3,4 miliarde de euro. Injecţiile de capital sunt absolut necesare în următoarea perioadă nu numai pentru recapitalizarea băncilor, ci şi pentru plata datoriilor restante în prima parte a lunii august. 188 de milioane de euro către FMI pe 6 august şi aproape 2,5 miliarde de euro în decursul următoarei săptămâni pentru plata certificatelor de trezorerie ajunse la maturitate. După ce tensiunile politice par să intre într-o perioadă de acalmie, agonia creşte din nou în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor financiare şi a termenelor stabilite.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iulie)