Joi 30 iulie 2015, începând cu ora 09.30, în Aula Universității Naționale de Apărare „Carol I” va avea loc Conferința de lansare a Proiectului „Securitate prin cunoaștere” – Rețea integrată/educațională de formare, consiliere și orientare a doctoranzilor pentru o carieră în cercetare în domeniile securitate, apărare, ordine publică și siguranță națională – SECNETEDU”.
Proiectul se adresează unui grup țintă de 80 doctoranzi, înmatriculați deja în seria 2014-2015, în domeniile „științe militare”, „securitate și informații” și „ordine publică și siguranță națională”, dar, în egală masură, proiectul se adresează și doctoranzilor din alte domenii conexe cu acestea precum științe politice, relații internaționale, științe sociale, științe juridice, filozofie, științele mediului, spatiu, etc., care desfășoară cercetări interdisciplinare în ariile tematice propuse de proiect.
Ideea de bază a proiectului SECNETEDU este aceea de a crea cadrul științific și de cercetare care să conducă la creșterea performanțelor doctoranzilor și atractivității acestora pentru inițierea și dezvoltarea unei cariere în cercetare prin îmbunătățirea programelor de studii doctorale și acordarea de sprijin financiar.
În acest sens, SECNETEDU crește performanțele științifice și de cercetare ale doctoranzilor, în domeniile “ştiinţe militare”, „securitate şi informaţii” şi „ordine publică şi siguranţă naţională”, prin acordarea de sprijin financiar și facilitarea participării acestora la programe doctorale care abordează activităţi majore științifice și de cercetare interdisciplinară, și cu potențial de inovare de nivel european.
Astfel, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” îşi propune ca, în parteneriat cu Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, să crească competitivitatea cercetării și să stimuleze atractivitatea pentru dezvoltarea unei cariere în cercetare prin formarea calitativ superioară a resursei umane şi valorificarea pe măsură a rezultatelor cercetării, precum și să dezvolte noi tehnologii cu caracter inter- şi trans-disciplinar şi să stimuleze transferul tehnologic, de “know-how”.
Evenimentul reuneşte personalități cu preocupări în domeniul securității şi apărării din Administrația prezidențială, Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale, precum şi cercetători ştiințifici şi cadre didactice universitare reprezentând importante instituții de învățământ superior.