Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului ungar, Zoltán Kovács, rezultatul consultărilor naţionale cu privire la imigraţia ilegală arată că politica de instigare promovată de partidele de opoziţie nu a funcţionat. Zoltán Kovács a precizat că majoritatea covârşitoare a celor peste un milion de respondenţi la chestionarele din cadrul consultărilor naţionale şi-au exprimat acordul cu privire la formulările referitoare la imigraţia ilegală. Politicianul a comunicat că numărul imigranţilor ilegali care vor sosi până la sfârşitul acestei luni în Ungaria va ajunge probabil la 100 de mii.
(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 28 iulie)