Mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Imnului Naţional

Simbolistica imnului face trimitere nu doar la valori naţionale, ci şi la valorile europene de care România este profund ataşată, afirmă preşedintele Klaus Iohannis. Într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Imnului Naţional, şeful statului precizează că „Deşteaptă-te, române!” vorbeşte despre fraternitate, unitate, dar şi despre libertate şi curaj. Preşedintele consideră că Ziua Imnului Naţional trebuie să rămână unul dintre momentele solemne, o sărbătoare a spiritului poporului român şi a tuturor cetăţenilor, indiferent unde se află.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie