Un stat puternic trebuie să dezvolte domeniul cibernetic (George Maior)

Scutul antirachetă de la Deveselu va deveni operaţional în acest an, a anunţat ambasadorul României în SUA, George Maior, care a primit azi titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare. El a precizat că pentru mandatul său de ambasador va fi o prioritate elementul de securitate al Parteneriatului Strategic cu SUA, care vizează inclusiv scutul antirachetă, dar şi alte dimensiuni, cooperarea în rândul informaţiilor, cooperarea militară şi participarea la misiuni internaţionale de menţinere a păcii. Cătălin Purcaru a urmărit declaraţiile lui George Maior.

Reporter: Transformarea statului şi a societăţii poate fi privită prin prisma evoluţiilor tehnologice. În prezent, spaţiul virtual cunoaşte o dezvoltare fără precedent la nivel mondial, susţine fostul director al SRI, George Maior. În opinia sa, consecinţele sunt greu de evaluat şi asta pentru că la ora actuală mai multe entităţi folosesc spaţiul virtual şi noile tehnologii pentru a-şi urmări propriile interese, or pentru a bloca sau chiar pentru a sabota anumite acţiuni. George Maior susţine că un stat puternic trebuie să dezvolte domeniul cibernetic şi să-l adapteze permanent la evoluţiile internaţionale pentru a-şi putea urmări interesele naţionale.

George Maior: Investiţiile în această zonă cyber pentru un stat sunt vitale dacă el vrea să-şi agumenteze puterea în relaţiile internaţionale, pentru că fără a avea putere cibernetică degeaba ne lăudăm sau încercăm să asimilăm conceptele tradiţionale ale puterii cu care ştim să operăm din istorie. Mă refer la putere militară, la putere economică, aspecte demografice sau situare geopolitică.

Reporter: Faptul că România a devenit ţară respectată de partenerii internaţionali, inclusiv pentru capacitatea de a furniza securitate şi stabilitate i se datorează şi fostului director al SRI, George Maior, a subliniat vicepremierul pe probleme de securitate naţională, Gabriel Oprea. George Maior a contribuit la dezvoltarea conceptului de securitate naţională şi a avut un rol important pentru eficientizarea cooperării între instituţiile cu atribuţii în asigurarea obiectivelor de securitate ale României, inclusiv în calitate de stat membru NATO, a afirmat la rândul său, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa. În perioada octombrie 2006-ianuarie 2015 George Maior a fost director al SRI şi după demisia din această funcţie a fost înlocuit de Eduard Hellvig. Ulterior, George Maior a fost desemnat ambasador al României la Washington. Conceptul de securitate al Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă o prioritate pentru mandatul său de ambasador. În acest context George Maior consideră scutul antirachetă, cooperarea în zona informaţiilor şi în cea militară, dar şi participarea la misiuni internaţionale de menţinere a păcii ca elemente ale Parteneriatului Strategic cu SUA. În privinţa construcţiei scutului antirachetă de la Deveselul, structură cu caracter strict defensiv, fostul director al SRI, George Maior, afirmă că lucrările respectă graficul stabilit.

George Maior: Planificarea merge bine. Normal că există discuţii politice la nivel de retorică, în special din partea unor state la estul graniţelor României. Ele au o valoare politică mai mult şi o valoare de propagandă decât una de substanţă. Acest scut este un scut defensiv. Nu este îndreptat împotriva unui stat. Dimpotrivă, cred că securitatea europeană are de câştigat foarte mult prin realizarea acestui proiect strategic.

Reporter: România a realizat progrese evidente în lupta anticorupţie şi acestea trebuie prezentate în mod obiectiv partenerilor americani, a subliniat George Maior. Printre obiectivele mandatului său de ambasador în SUA se află şi dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iulie