Memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii faţă de propunerile de modificare a legislaţiei juridice

 Aproape 1.000 de judecători şi procurori din toată ţara au semnat până astăzi memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii faţă de propunerile de modificare a legislaţiei juridice. Potrivit redactorului nostru Mădălina Verman, numărul lor reprezintă 15% din totalul de peste 6.000. Prin petiţie ei se declară împotriva propunerilor care vizează, între altele, reintroducerea numirii directe în funcţiile de magistrat exclusiv pe bază de interviu sau schimbarea modalităţii de susţinere a examenului de promovare în posturi de execuţie. În opinia lor, modificările vor avea grave consecinţe asupra sistemului judiciar. CSM dă însă asigurări că toate viitoarele schimbări vor fi analizate şi dezbătute de plen, singurul abilitat în această privinţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie)