Ţările membre ale UE care sunt mai puţin afectate de problema refugiaţilor ar putea acum să ajute Budapesta dacă nu i-ar trimite înapoi în Ungaria pe imigranţii ilegali care, conform acordului de la Dublin, pot fi retrimişi – a opinat Dusan Drbohlav, sociolog ceh, în interviul apărut luni în publicaţia pragheză „Mladá Fronta Dnes”. La fel ca Italia şi Grecia, Ungaria se află în prezent într-o situaţie dificilă şi nu poate să-i reprimească pe refugiaţii care au plecat de pe teritoriul ei în alte ţări membre ale UE, unde au fost reţinuţi. „O soluţionare imediată a acestei situaţii ar fi ca ţările respective să-i păstreze pe refugiaţii care au tranzitat Ungaria” – a precizat Drbohlav.
(MTI – 3 august)