România a obţinut, alături de Ucraina şi Turcia, patru locuri în conducerea consiliului Forului Mondial al Tătarilor, al cărui congres s-a desfăşurat la Ankara. Reprezentanţii acestei comunităţi, din lumea întreagă, au decis să facă demersurile necesare pentru a obţine unele drepturi pentru tătarii din Crimeea.
Gelil Ezerghep, preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România: „Acest congres a fost o reuşită. Totuşi, să nu uităm situaţia gravă în care sunt compatrioţii noştri, conaţionalii noştri din Crimeea. Este un moment de regrupare a forţelor noastre, de reorganizare şi s-a văzut de la început până la sfârşit că tătarii sunt hotărâţi să fie mult mai bine pregătiţi şi mult mai bine organizaţi. Toţi ceilalţi din celelalte ţări au fost impresionaţi de nivelul şi calitatea drepturilor pe care le avem noi în România, că avem o situaţie privilegiată, avem sprijinul autorităţilor, sprijinul populaţiei şi nu în ultimul rând, avem parte şi de o finanţare din partea statului român pentru a ne menţine tradiţiile, obiceiurile şi tot ce ţine de faptul de a fi tătar”.Aproape 500 de delegaţi din 14 state au participat la Congresul Mondial al Tătarilor, de la Ankara – ne-a transmis corespondenta noastră Mona Constantinescu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 august)