Bobbi Kristina Brown a fost înmormântată alături de mama ei, Whitney Houston, într-un cimitir din New Jersey. O firmă din Newark specializată în transporturi funerare s-a ocupat de ceremonia funerară. Tânăra a fost condusă pe ultimul drum de rude, printre care se afla şi cântăreaţa Dionne Warwick. Bobbi Kristina a murit la vârsta de 22 de ani, pe data 26 iulie, într-un centru din Atlanta, la şase luni după ce a fost găsită fără cunoştinţă într-un hotel. Whitney Houston s-a înecat în cada băii unei camere de hotel din Los Angeles, în ajunul ceremoniei acordării premiilor Grammy. Bobbi Kristina a fost singurul copil al interpretei Whitney Houston, iar tatăl ei a fost cântăreţul de rhythm and blues, Bobby Brown.
(www.bbc.co.uk – 4 august)