Ministrul indian al transporturilor feroviare, Suresh Prabhu, a declarat, în parlament, că inundaţiile sunt cauza probabilă a deraierii celor două trenuri în centrul Indiei. Cel puţin 27 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestor incidente, relatează corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 august
* * *
Operaţiune de salvare în India după ce două trenuri au deraiat pe acelaşi pod
În India se desfăşoară o operaţiune de salvare după ce două trenuri au deraiat la numai câteva minute unul de altul. Trenurile traversau un pod peste un râu din provincia centrală Madhya Pradesh. Purtătorul de cuvânt al căilor ferate indiene a declarat că în urma ploilor torenţiale apele râului s-au umflat şi au trecut peste şine. Mai multe vagoane au deraiat şi au fost înghiţite de apele învolburate. Cele două incidente s-au petrecut în timpul nopţii, îngreunând astfel şi mai mult operaţiunile de salvare. Un tren se îndrepta spre Mumbai, iar al doilea tren se îndrepta spre Varanasi. Vastul sistem feroviar al Indiei este afectat de lipsa de fonduri şi de frecventele accidente, relatează corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 august