Păstrând tradiția ultimilor ani, Romfilatelia dedică o nouă emisiune de mărci poștale domeniului sănătății, proiect înscris în tematica Trăiește sănătos! Plantele medicinale, sănătatea casei tale!
Emisiunea are ca subiect primordial vechea știință cunoscută sub numele de Fitoterapie, ce constă în prevenirea și combaterea bolilor cu ajutorul plantelor. La baza acestui concept de vindecare prin plante stau numeroase scrieri antice ce consemnează proprietățile terapeutice ale plantelor, proprietăți folosite încă de atunci în medicină și cosmetică.
Descoperirile științifice din ultimele secole vin să confirme și să întărească valoarea curativă a plantelor medicinale și aromatice, care indiferent de forma în care sunt folosite – ceai, săpun, tinctură sau cremă – constituie un elixir pentru organismul uman și un adevărat izvor de sănătate aflat la îndemâna oricui.
Timbrele emisiunii Trăiește sănătos! Plantele medicinale, sănătatea casei tale! prezintă imagini ale unor plante medicinale cunoscute, precum levănțica, sunătoarea, mușețelul și gălbenelele. Acestea se găsesc pe teritoriul țării noastre, alături de nenumărate alte plante cu proprietăți similare, fiind folosite de locuitorii ținuturilor românești încă din vremuri străvechi.
Floarea de sunătoare (pojarnița) (Hypericum perforatum L.), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de
1,20 lei, este o plantă erbacee ce conține uleiuri volatile, hiperină, acizi organici, taninuri, betacaroten și alte componente benefice sănătății. Folosită în scop medicinal, sunătoarea are acțiune antiseptică, antiinflamatoare, dezinfectantă, antidiareică și cicatrizantă, fiind recomandată pentru afecțiuni digestive, hipertensiune arterială, atacuri de panică, stări depresive, insomnie ori irascibilitate.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei este reprezentată lavanda sau levănțica (Lavandula angustifolia Mill., sin. Lavandula officinalis Chaix). Plantă din zona mediteraneeană, cu răspândire largă, levănțica se găsește și în România, unde, datorită proprietăților sale curative, este întâlnită în ultimul timp sub formă de culturi. Levănțica are numeroase utilizări în aromaterapie și medicină naturistă. Întâlnită sub formă de tinctură, oțet, ulei aromatic, săpun, planta este adjuvant în aritmia cardiacă, ameliorează oboseala, stresul, insomniile sau migrenele și favorizează creșterea părului, fiind totodată folosită și pentru întreținerea corporală.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei sunt ilustrate gălbenelele (Calendula officinalis L.), plante cu acțiune decongestică, antimicrobiană, antiseptică, cicatrizantă, utilizate în reglarea funcției biliare, ulcerații, gastrite, eczeme, cistite, tratamentul unor forme de cancer, afecțiuni dermatologice și întreținerea pielii. Gălbenelele pot fi folosite sub formă de infunzie, tinctură, pulbere sau unguente, în cosmetică.
Mușețelul (Matricaria chamomilla L., sin. Chamomilla recutita L.), prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei, este o plantă medicinală foarte populară, ale cărei flori se folosesc la infuzii și extracte sau soluții pentru ochi și pentru gât. Mușețelul este apreciat pentru acțiunea sa antispastică, antiinflamatoare ori antialergică, cicatrizantă și imuno-stimulatoare. Este utilizat în tratarea balonării și afecțiunilor digestive, având efect antidiuretic și sedativ. În cosmetică, planta se regăsește în produsele care vindecă inflamațiile și acneele.
Pe manșetele minicolilor sunt reproduse alte patru plante cu proprietăți medicinale: cimbrul de grădină, pelinul, busuiocul și menta. Descrierea, acțiunea și caracteristicile acestora sunt prezentate în pliantul informativ al emisiunii filatelice.
Emisiunea de timbre este completată de un set de 2 plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, blocul de 4 timbre și minicoala de 5 timbre + 4 viniete.
Începând cu ziua de vineri, 7 august 2015, emisiunea de mărci poştale Trăiește sănătos! Plantele medicinale, sănătatea casei tale! va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021 / 337 24 42