Ca în fiecare lună august din anul 2000 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune turiștilor și locuitorilor aflați la Sinaia un afiș an după an mai complex. Ediţia a XVl-a a festivalului, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte, are în program nu mai puțin de 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia.
Avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” atrage la Sinaia nu mai puțin de patru orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni. Una dintre acestea este o orchestră invitată – Wiener Jeunesse Orchester dirijată de Herbert Bock – care va concerta pe 11 august la Sinaia și căreia muzicienii români îi vor întoarce vizita la Viena, pe 28 octombrie, la Konzerthaus.
Celelalte trei orchestre sunt compuse din muzicienii din cele trei categorii de vârstă ale orchestrelor românești de tineret și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert. Orchestra Junior dirijată de Gabriel Bebeşelea va cânta pe 10 august, avându-i ca soliști pe tânărul violoncelist Cornelius Zirbo și pe pianista Antonia Tudose. Duminică, 16 august va concerta la Sala Casino Orchestra Sinfonietta,
dirijor Horia Andreescu, solist Daniel Goiţi cu un program Enescu, Ceaikovski, Dvorak ce se va repeta pe 17 august la București și pe 19 august la Konzerthaus Berlin, în cadrul Festivalului internațional al orchestrelor de tineret de la care România este nelipsită în ultimii ani. În sfârșit, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solistă violonista Simina Croitoru va putea ascultată în două seri la Casino-ul din Sinaia, pe 25 și 26 august, cu două programe Enescu, Sibelius, Orff, Ceaikovski care reprezintă, în parte, programul cu care Orchestra Română de Tineret va deschide Festivalul Internațional „George Enescu” pe 30 septembrie, la Sala Palatului. Pe data de 2 septembrie, Orchestra Română de Tineret va concerta într-un alt context onorant, sub bagheta lui Cristian Mandeal, respectiv la Festivalul de la Aix en Provence.
Așadar, Sinaia, 10-26 august, Sala Casino și nu numai, cinci concerte simfonice și superbe seri camerale vor reprezenta agreabile posibilități de petrecere a timpului pentru locuitorii orașului și pentru cei aflați în vacanță pe Valea Prahovei.
Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” – ediţia a XVl-a este organizat de Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română” și Primăria Sinaia.
Parteneri asociaţi: UCIMR şi Fundaţia Prietenii muzicii “Serafim Antropov”. Parteneri: APA NOVA, Lanto Communication, Filarmonica G. Enescu, Muzeul Naţional “G.Enescu”, Casino Sinaia, Centrul Cultural “Carmen Sylva”, Muzeul Naţional Peleş, Senia Music. Sponsori: APA NOVA, Hotel Palace, Hotel Caraiman, Cuţitu’ de argint, Piatra Şoimului, Redescoperă Sinaia, KUIB, Vizual Graph.
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical.
Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” – ediţia a XVl-a
10-26 august 2015, Sinaia – Bucureşti
Program:
Luni, 10 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Orchestra Junior
Dirijor: Gabriel Bebeşelea
Solişti: Cornelius Zirbo – violoncel
Antonia Tudose – pian
Vivaldi, Bach, Mozart, Rachmaninov
Marţi, 11 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Wiener Jeunesse Orchester
Dirijor: Herbert Bock
Solistă: Ursula Langmayr – soprană
Bernstein, Alban Berg , Mahler
Miercuri, 12 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
“Voci de primăvară”Arii de operă şi lieduri celebre
Băcanu Ana Maria, Cristian Mircea Ruja, Ionuţ Boancheş, Alexandru Chiriac, Bianca Manoleanu La pian: Remus Manoleanu |
Vineri, 14 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale
Mihai Ritivoiu – pian
….
Ştefan Cazacu – violoncel
Mozart, Beethoven, Liszt, Ravel, Schumann
Sâmbătă, 15 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Generaţia Mileniului lll
Cristian Sandrin – pian
Seară Frederic Chopin
Duminică, 16 august 2015, ora 18
Sinaia, Sala Casino
Orchestra Sinfonietta
Dirijor: Horia Andreescu
Solist: Daniel Goiţi
Enescu, Ceaikovski, Dvorak
Luni, 17 august 2015, ora 19
Bucureşti, Ateneul Român
Orchestra Sinfonietta
Dirijor: Horia Andreescu
Solist: Daniel Goiţi
Enescu, Ceaikovski, Dvorak
Marţi, 18 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Capodopere ale muzicii de cameră
Andrei Licareţ – pian
Rafael Butaru – vioară
Iulia Ghindă – vioară
Adrian Vasile – violă
Mircea Marian – violoncel
Schumann, Brahms
Miercuri, 19 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Cvartetul Arcadia
Invitată Mihaela Maxim – soprană
Enescu, Mendelssohn, Beethoven
Duminică, 23 august 2015, ora 19
Sinaia, Parcul D. Ghica
De la clasic la divertisment
ORT Brass Ensemble
Marţi, 25 august 2015, ora 19
Miercuri, 26 august 2015, ora 19
Sinaia, Sala Casino
Orchestra Română de Tineret
Dirijor: Cristian Mandeal
Solistă: Simina Croitoru – vioară
Enescu, Sibelius, Carl Orff, Ceaikovski
Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.