23 august 1944, ziua „întoarcerii armelor împotriva Germaniei hitleriste” a fost ṣi în perioada guvernării lui Gheorghe Gheorghiu Dej ṣi în cea a lui Nicolae Ceauṣescu o monedă de aur a propagandei, bătută ṣi pe avers ṣi pe revers cu multă râvnă de organizatorii activiṣti de la centru sau din teritoriu. Timp de 44 de ani cât a jucat acest rol de Zi Naṭională, 23 august a fost folosită uneori ṣi pentru transmiterea unor „mesaje anume” românilor ṣi chiar Europei întregi, în funcṭie de interesele politice ale momentului. “Guvernul comunist îṣi consolidează puterea”, “rezultatele ṭării noastre sunt cu sprijinul Uniunii Sovietice ṣi al generalissimului Stalin”, “România se va apăra în cazul unei invazii sovietice asemănătoare celei din Cehoslovacia” – aceste mesaje reies din cele trei fragmente de mărturii pe această temă, pe care le-am selectat din Arhiva de istorie orală. Uneori nostime, alteori căzute în ridicol, manifestările de 23 august aveau să devină în perioada cultului personalităṭii al lui Ceauṣescu din ce în ce mai festiviste ṣi mai apăsătoare, necesitând pregătiri care blocau concediile „oamenilor muncii” pe toată luna august.
23 august 1945
Ştefan Bîrlea, inginer, economist, om politic:
„Anul 1945 a debutat bine pentru ţară în sensul că forţele noastre militare în alianţă cu cele sovietice aveau succese după succese pe frontul de vest, se eliberase teritoriul Transilvaniei, sigur că au rămas în urmă o mulţime de morţi şi răniţi în diverse zone pe care le-am cunoscut în copilăria mea şi se apropiau rezultatele finale în lupta împotriva Germaniei hitleriste faţă de care aveam un sentiment educat din perioada copilăriei destul de straniu, nicidecum de apreciere şi, ca să exprim aşa, de laudă, ci dimpotrivă îmi stăruia în minte ceea ce spunea bunicul când îl vedeam, că „o să le rămână cizmele pe aici, ca la Mărăşeşti„. […]
În perioada respectivă a fost declarată ziua de 23 august sărbătoare naţională. Şi a fost prima dacă când după război s-a făcut o defilare în capitală, s-a scris în toate ziarele respective, s-au publicat fotografii. Ulterior a rezultat clar că a fost prima consacrare de fapt publică a guvernului Groza, că a participat şi guvernul şi toată lumea la această defilare organizată, nu mai ţin minte, în piaţa Victoriei sau în altă parte din Bucureşti. Deci în toată această perioadă începuse să se afirme Gheorghiu Dej…”
[interviu de Octavian Silivestru, 2002]
23 august 1947
Ştefan Bîrlea, inginer, economist, om politic:
„Am ajuns la Matiţa [jud. Prahova]. Trebuia să pregătim [sărbătorirea lui] 23 august. A venit cineva de la plasă într-o zi, ne-a spus că va veni să conferenţieze un tovarăş pe care îl aduc ei de la Ploieşti şi că ne roagă să avem foarte mare grijă că, dat fiind faptul că s-au petrecut evenimente importante – se referea şi la reforma monetară şi la toate lucrurile… – să strigăm nişte lozinci care să fie foarte mobilizatoare şi să ne pregătim bine pentru asta. Şi aceste lozinci sunt următoarele, prima: „Trăiască Iosif Visarionovici Stalin – generalissim al Uniunii Sovietice!„ Până atunci îi ziceam: „Trăiască tovarăşul Stalin!„ şi cu asta, basta. Se indusese acest titlu şi numele complet. Era ordin, trebuia executat!
A doua chestiune: „Trăiască tovarăşul Gheorghe Gheorghiu Dej care conduce ţara pe drumul democraţiei şi socialismului!„ Nu se utiliza cuvântul de comunism ci de socialism. Se acceptă şi ăsta. „Trăiască Frontul Naţional Democrat – forţa care promovează lumea nouă, România!„ – ceva de genul acesta, nu-mi mai aduc aminte exact. Şi mai erau încă două-trei lozinci ale vremii: „Muncitori, uniţi-vă pentru cauza Partidului Muncitoresc Român!„ […] Ni se indica să cântăm un anumit cântec pe care trebuia să-l pregătim. […]
Am pregătit toată manifestarea respectivă şi în sfârşit a venit vremea să începem spectacolul. Ne-a trimis un om foarte cult de la Ploieşti, era profesor la Liceul „Petru şi Pavel„, nu mai ţin minte numele. A rostit o cuvântare excepţională, a explicat ce are de gând să facă partidul, ce are de gând să facă guvernul, care este semnificaţia reformei monetare şi că izbeşte în baza burgheziei şi în baza celor care au exploatat nu ştiu ce. [Zicea] că: „Cine are zeci de milioane care cară cu geamantanele? Nu noi, cei care muncim în fabrici sau învăţătorii sau profesorii sau nu ştiu ce. Noi suntem oamenii care trăim din muncă cinstită. Ăştia care învârt, fac fel de fel de afaceri„. În orice caz, destul de convingător. […]
Şi eu eşalonasem lozincile după cum urmează: „Prima – am spus – nea Minoiule, s-o strigi dumneata pe asta cu tovarăşul Stalin, că eşti totuşi secretarul de partid„. Şi zic: „Hai să deschidem cu Gheorghiu Dej, că nu se supără nimeni şi după aceea, la câteva minute, când se vorbeşte şi de sprijinul Uniunii Sovietice, că trebuie să fie, să zicem cu Stalin!„. Şi am determinat şi cu conferenţiarul, când va veni, asta şi mi-a stabilit un semn ca să-i fac lui nea Minoiu, iar cu Gheorghiu Dej l-am pus chiar pe Iovănescu, învăţătorul care conducea căminul cultural. Se aplauda şi după aia când se striga lozinca despre partid atuncea începeau toţi cu „PMR!„, începuse să se scandeze „PMR!„. […] Când ziceam: „Jos imperialiştii! Jos, jos!„… adică se făceau fel de fel de regii înainte.
Ei, şi încep cu nea Minoiu. Când a auzit că o să-i zică lui tovarăşul Stalin: „Iosif Visarionovici Stalin„, la Iosif mai mergea, dar la Visarionovici îl cam pocea la nume. „Măi, nea Minoiule, hai dom’le să mai discutăm, să mai…„ Când a auzit de „generalissim al Uniunii Sovietice„… complicat! Atunci eu zic: „Hai să schimbăm, să strige Iovănescu cu Stalin şi să strigi dumneata cu Gheorghiu Dej, că asta poţi să strigi„. „Auzi, măi tovarăşe, uite care e problema: el este secretarul Organizaţiei de UTM din comună. Cum o strige UTM-ul înaintea partidului, nu se poate! Uniunea Sovietică trebuie noi, partidul s-o…„ În sfârşit. S-a pus problema politic, a rămas aşa.
Şi după aia, tot căutând cine să strige cu „Frontul Democraţiei Populare„, eu am spus lui maica mare, lui bunica: „Uite, strigi asta, am pregătit eu cum să strigi„ ṣi a început toată treaba respectivă. Nu strigam „Gheorghiu Dej”, şi acum îmi aduc aminte, prima lozincă era cu „Stalin„, Stalin trebuia strigat primul! Aşa. Şi a ajuns imediat acolo, la „rezultatele ţării cu sprijinul Uniunii Sovietice„ şi [urma] să-i fac semn lui nea Minoiu. Înainte – dar asta după multe repetiţii cu el, ca s-o înveţe bine! – îi bag un bileţel scris cu asta. A băgat nea Minoiu [bileṭelul] în buzunar şi îi fac semn. Nea Minoiu se uită şi zice: „Trăiască – şi-l văd că caută în buzunar – trăiască, tovarăşi, trăiască – se uită la mine – ṣi tovarăşul Stalin, responsabilul Uniunii Sovietice!„ Şi cu asta s-a ridicat sala în picioare că nu ştia toată chestiunea respectivă, ṣi dă-i: „Sta-lin, Sta-lin!„ S-a aplaudat, aşa, în sfârşit, după aia a mers bine, cu „Gheorghiu Dej„… […]
Şi a venit rândul lui maica mare. Îi fac semn, îl pregătisem destul de bine. Maica mare şi ea femeie mai simplă, a uitat! Se ridică: „Trăiască, maică, motocraţii!„ – ăştia erau Frontul Democraţiei, democraţii, că insistasem: „Ăştia sunt democraţii„… cum să spun, eram fiert după treaba asta! În sfârşit, adunarea a ieşit bine, la sfârşit, foarte frumos, programul cu tot ceea ce trebuie, mulţumit cel venit de la Ploieşti. Dar ăsta, nea Minoiu: „Măi tovarăşi, sigur, eu sunt de acord cum ziceţi voi că-i zice generalissim. Nu ştim noi, ţăranii. La noi problema este: e responsabilul Uniunii Sovietice? Este! Dacă e responsabilul, am zis bine„. […] Şi asta a fost, ca să zic aşa, activitatea principală în timpul verii lui 1947.”
[interviu de Octavian Silivestru, 2002]
23 august 1968
Neagu Cosma, general de Securitate:
„Să se stabilească o concepţie şi să se ia măsuri corespunzătoare de înfiinţare a gărzilor muncitoreşti, ideea a venit chiar de la Ceauşescu atunci: „Oficializarea lor o să o facem ulterior, când ne-o conveni. Deocamdată să fie totul pregătit„. Şi atunci a dat dispoziţii să scoată armamentul de la depozit, din rezerve, pentru gărzile patriotice şi aşa mai departe. […] Vorbesc acum de ’68… de gărzile patriotice vorbesc. […]
Deci a vorbit acum să înfiinţăm şi gărzi partiotice, ideea lui Ceauşescu şi concepţia lui militară era război al întregului popor, pe asta se mergea. Deci poporul trebuie să participe la război şi poporul trebuie înarmat. Şi o formă de a înarma poporul era asta organizată prin gărzi patriotice ṣi atunci au luat fiinţă gărzile patriotice. La 23 august au şi defilat! Deci, în câteva zile, în două săptămâni, aceste gărzi patriotice au fost constituite şi la 23 august au şi demonstrat, au defilat. El voia prin aceasta să şi demonstreze ruşilor şi invadatorilor că aici poporul e unit, că totul e înarmat şi nu o să fie ca în Cehoslovacia, „să vă primească cu flori! Noi vă primim…„ şi chiar aşa s-a exprimat în cercul intim şi „vom trage până la ultimul cartuş!„”.
[interviu de Octavian Silivestru, 2002]
