Peste 250.000 de persoane s-au aflat la malul mării în acest sfârşit de săptămână

Peste 250.000 de persoane s-au aflat la malul mării în acest sfârşit de săptămână, cel mai aglomerat de la începutul sezonului estival. Hotelurile şi pensiunile au fost ocupate în totalitate, plaja a fost luată cu asalt de turişti, dar unii dintre ei nu au respectat indicaţiile salvamarilor şi s-au aventurat în marea agitată. Bilanţul victimelor este unul tragic, după cum relatează corespondentul nostru Mona Constantinescu:
„S-a încheiat încă un week-end pe litoral. De data aceasta, un week-end negru. Salvamarii au arborat încă de vineri pe plajă de la un capăt la altul al litoralului steagul roşu, care interzice scăldatul din cauza valurilor mari şi a curenţilor puternici. Şapte oameni au murit, iar mai mulţi de zece au fost salvaţi în ultimul moment. Intervenţiile salvamarilor au fost însă mult mai multe. Ei s-au luptat cu valurile pentru a-i aduce la mal pe temerarii care nu au înţeles să respecte atenţionările. Vântul s-a mai potolit, însă, deocamdată, steagul roşu rămâne arborat, deoarece curenţii sunt încă puternici şi valurile mari”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 august)