Trei români implicați în incidentul feroviar de la Plovdiv au suferit răni ușoare

Ministerul de Externe anunţă că, potrivit primelor informaţii de la autorităţile bulgare, trei pasageri români aflaţi la bordul unui tren care circula pe ruta Sofia – Istanbul au suferit răni uşoare. Este vorba despre un incident care a avut loc în apropierea gării din localitatea Plovdiv. Cei trei români nu au avut nevoie de spitalizare şi şi-au continuat călătoria spre Turcia.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august)