La 23 august anul acesta Dumitru Pop Tincu, artist popular din faimosul sat Săpânṭa, va împlini 60 de ani. De jumătate de secol sculptează, pictează ṣi scrie epitafuri pe crucile atât de apreciate în lumea întreagă, împlinind vorba învăṭătorului său, Stan Pătraṣ: „Mă, aicea trebuie să fii sculptor, pictor ṣi poet!” Dumitru Pop este ṣi custodele Casei memoriale Stan Ioan Pătraṣ, casa artistului care în 1935 începuse să facă cruci „trăsnite” cu picturi cu motive maramureṣene ṣi poezii naive ce sintetizau ironic viaṭa celui decedat. De la moartea lui Stan Pătraṣ, din 1977, Dumitru Pop îi continuă opera ṣi o răspândeṣte prin ṭară ṣi în lume. Povestea evoluṭiei sale artistice, înregistrată cu o lună în urmă la Săpânṭa, se află în Arhiva de istorie orală.
M-a adunat pe lângă el
„Părinṭii erau oameni gospodari ai localităṭii. Se ocupau cu agricultura cât e la ṭară vedeṭi că aicea nu sunt pământuri multe ṣi asta… […] dar tata a lucrat mai mult la pădure, că aicea în zona noastră erau foarte mulṭi omeni care lucrau la pădure. Şi am avut o naṣă aicea în zona unde se făceau crucile de acel om care a început să facă aceste cruci pentru Cimitirul vesel, Ion Stan Pătraṣ. În anul 1964, la vârsta de 9 ani am venit la o naṣă, fiindcă am fost botezat de o naṣă de aicea, din vecinii lui. Şi [ea] tot venea la părinṭii mei, deoarece ei erau plecaṭi în Motru la mină ṣi avea numai bătrânii acasă ṣi [eu] veneam să-i ajut [ei] vara, când eram în vacanṭă. Aṣa că, ajungând prin zonele astea, l-am cunoscut pe Stan Ion Pătraṣ, de prima dată, ca copil. […]
Pentru noi atuncea, cum eram eu mic, era un om foarte iute, foarte dur pentru noi, că nu ne lăsa să ne jucăm, copiii ce aṣteaptă, jocuri, dar pe noi nu! Noi făceam diferite glume sau… ne scotea afară, la noi se spune „în uliṭă„. „Acolo-i jocul vostru, nu aici„. Că el ṣi atuncea, pe timpul ăla, erau securi, erau uneltele cu care lucra. Doamne fereṣte, ṣi eu mă gândesc, tot timpul mă gândesc: intră un copil în atelier, niciodată nu se ṣtie ce se poate întâmpla! Şi el atuncea era mult mai vigilent, vă puteṭi da seama că el lucra numai cu lucruri tăioase. No ṣi aṣa l-am cunoscut, l-am ascultat ṣi aṣa am ajuns ṣi elevul lui. Şi de-atuncea am învăṭat…
Dar cum v-a ales pe dumneavoastră?
M-a ales deoarece eu, venind aicea mult la el, a văzut că am o înclinaṭie asupra acestei meserii. Mie îmi plăcea mult desenul. […] Şi făceam diferite lucruri [despre] care el nu spunea că e bine sau nu e bine, mă urmărea.
La ṣcoală aṭi descoperit că aveṭi talent la desen?
Nu, la ṣcoală eu, fiind aṣa de tânăr, nu ṣtiuam că am talent la desen, că nici nu mi-o trecut prin cap că… dar la desen fără 10 nu veneam de la ṣcoală! Nu că eu acuma, după atâṭia ani, mă pot lăuda, dar dacă ar urmări cineva carnetele acelea ale mele din urmă… Nu eram aṣa bun la restul materiilor, dar la desen cam greu mă lua [cineva]! […] Stan Pătraṣ m-a urmărit mult timp ṣi în timpul ăla a încercat să mă strângă pe lângă el, îmi dădea el de lucru: „aci asta după mine, faci asta, faci asta…„ ṣi am început poate de la o literă foarte mică ṣi am ajuns să formulez cuvinte ṣi asta ṣi el a văzut că am înclinaṭie în genul ăsta ṣi m-a adunat pe lângă el.”
Mă, aicea trebuie să fii sculptor, pictor ṣi poet!
„Stan Pătraṣ a văzut că merge bine meseria lui, a venit la ṣcoală, a mers la directorul ṣcolii de atunci, era unul Stamate ṣi a spus: „Băi, îmi trebuie niṣte copii, uite eu deschid o ṣcoală la Sighet, o clasă de elevi ṣi-mi trebuie copii de la ṣcoală.„ Eu, fiind aicea, am mers la ṣcoală ṣi am ales trei copii ṣi aceia au fost elevii lui Stan Pătraṣ. Era unul mai în vârstă dintre noi [Stan Vasile] care mai venea pe la el, da’ noi nu-l cunoṣteam aṣa bine, că era mult mai în vârstă ca noi ṣi avea alte viziuni. Într-adevăr, [Stan Pătraṣ] spunea: „Ăsta va fi continuatorul meu„- se referea la acel mai în vârstă dintre noi. Dar… el ṣtia că este adventist, s-a născut în legea asta. Pe lângă mine, mai era unul, Turda Toader, care era tot buniṣor aṣa, eu am plecat de-aicea ṣi el l-a ṭinut un pic sub aripă. Şi pe când, la un timp, Stan Vasile s-a dus la el ṣi l-a învăṭat tâmplărie ṣi a văzut ăsta că nu e tare de meserie, a trecut la altă meserie. Şi Stan Pătraṣ a apelat la părinṭii mei ṣi mi-a spus multe ṣi eu am terminat ṣcoala acolo [la Timiṣoara], după ce-am terminat ṣcoala am intrat în armată…
Dar la Sighet aṭi fost la ṣcoala asta pe care o înfiinṭase Stan Pătraṣ?
Da-da…
Şi ce făceaṭi la ṣcoală, concret?
De exemplu, la ṣcoală făceam desenul, aicea făceam sculptura, aicea făceam ṣi pictura.
Şi ce v-a plăcut mai mult?
Eu la toate am lucrat! Tot ce-a fost… fiecare parte în meserie trebuie s-o cunoṣti, că dacă n-o cunoṣti, n-o poṭi duce mai departe. El spunea, dom’le, cum e meseria asta? Zice: „Mă, aicea trebuie să fii sculptor, pictor ṣi poet!„- erau trei baze ale unei meserii. Şi ṣi astăzi se aud cuvintele lui, acele: „[Ca] să fii bun, trebuie să fii sculptor, pictor ṣi poet. Degeaba mergi pe meserie [dacă nu eṣti aṣa]…„ […] La fiecare dădea ce-i plăcea; putea să aleagă, asta-mi place, asta fac. Făceam portrete, făceam diferite persoane, personaje. Eu am lucrat, cel mai mult… ce-am lucrat, îmi plăcea istoria. Eu am lucrat foarte mult… imediat după ce-am venit eu la Ion Stan Pătraṣ am făcut Mioriṭa ṣi Baltagul, fără să am legătură cu crucile. Şi ṣi-n ziua de astăzi nu le-am vândut, sunt aicea, sunt ale casei. De ce vă spun? El făcea numai basorelief, eu am făcut relief, făceam sculptură ṣi relief. Şi el a văzut că am înclinaṭie din asta. Celălalt [despre] care vă povesteam, Stan Vasile Colṭun, ăla lucra ṣi piatra, îi plăcea să lucreze în piatră. Şi el [Stan Pătraṣ] zicea: „No, ăsta-i mai bun ca mine, că lucră ṣi-n piatră„. Deja depăṣea meseria lui…”
Eram biniṣor prins în asta…
„Eu, lucrând la el aicea până la 14 ani, am încercat ca să continui mai departe la Şcoala de mecanică ṣi când veneam în vacanṭă, eram aicea. În fiecare vacanṭă de primăvară sau de vară, când eram liber, veneam aicea ṣi-l ajutam, că avea multe lucrări. Şi continuam cu el orice, ce-mi dădea, era o chestie pe care o cunoṣteam deja, eram biniṣor prins în asta. Şi înainte de moarte, am fost chemat de el personal aicea ṣi pe diploma mea scrie, asta pot să vă spun că scrie „sculptor ṣi pictor„, […] el a trecut cu mâna lui ṣi „pictor”. Din ’77 am ajuns în acest loc, continui această meserie, o duc mai departe. […] Mi-aduc aminte că-n 1978 am făcut două lucrări, două cruci pentru Bulgaria ṣi se pot găsi la un muzeu de satiră ṣi umor, în Gabrovo. Orice român poate să meargă, poate să le găsească acolo. Sunt mostre copiate de pe ale lui Ion Stan Pătraṣ. […] Eu ṭin minte, după ce am venit eu aicea, eram liber de tot, n-am avut probleme ca să vină cineva din spate să mă ia, să mă tragă, am fost lăsat în libertatea mea; venea, „Dom’le, îmi faci cruce„, nu-mi spunea că ce fac pe ea sau ce… Atunci poate nu chiar [pe] toată lumea din sat o cunoṣteam, n-am avut tangenṭă zilnic cu oamenii ṣi era mult mai greu, poate un text îl făceam de 20 de ori, să-mi pice bine, să-l înṭeleagă ṣi cine-l citeṣte, nu numai eu să-l înṭeleg, să-l înṭeleagă ṣi familia. […]
Să vă povestesc de Alexandru Raicu, Virgil Carianopol, Laurenṭiu Ulici, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, eu cu toṭi la rând am avut tangenṭă directă, nu prin spuse. Am avut tangenṭă directă, deoarece din 1978 eu făceam aceste texte pe cruce ṣi le transmiteam la Cenaclul Flacăra, aveam în zonă aicea un prieten foarte bun, Mihai Olosz […] ṣi ăsta era foarte bun prieten cu Laurenṭiu Ulici, au fost colegi. Şi când era ceva mă invitau. Aṣa l-am cunoscut pe Mihai Florea, fie iertat, pe Mărioara Murărescu au avut filmări aici, Ion Filip, dacă aṭi auzit, de la Televiziunea Română. Primul film l-am avut cu Ion Filip în 1978. După aia am avut cu Dan Micu, Viaṭa spirituală pe care o face acuma la Televiziunea Română, prin ’79. Şi […] cred că în Arhiva Televiziunii sunt documente care încă se păstrează, despre cimitir, după moartea lui Ion Stan Pătraṣ. Şi nu le pot scoate că sunt arhivate ṣi trebuie, nu ṣtiu cum, după câte am înṭeles îṭi trebuie niṣte autorizaṭii să scoṭi aṣa ceva. Dar, cu timpul, cine ṣtie, s-ar putea să le am ṣi eu aicea. […] După plecarea mea, să fie cineva care să [vadă] ce-am făcut eu.”
Moartea crucilor nu va fi…
„Ce vopsele folosiṭi la cruci?
Pigmenṭi de toate culorile, dar preparaṭiile sunt ale mele, eu îmi prepar culorile. De-aia nu dau…
Nu daṭi reṭeta…
N-am încercat să mai pregătesc copii, că vedeṭi, deja au început să se apropie [cei care copiază] chiar la nuanṭele de culoare a mea ṣi sunt niṣte lucruri [pe] care eu am vrut să le păstrez să fie aṣa cum sunt, nu să fie combinate altfel decât eu ṣtiam că au fost combinate.
Dar astea care se renovează acuma, astea cum sunt făcute?
Sunt multe care sunt cu culorile mele, sunt cu culori care sunt cumpărate din comerṭ ṣi-s date direct, că crucea deja este a familiei, nu mai îmi aparṭine mie. Familia decide… de asta, între mine ṣi cimitir a apărut o distanṭă, deoarece un timp în urmă răspundeam direct de restaurarea crucilor din Cimitirul vesel.
Şi acuma nu?
Nu! A venit o firmă, a intrat o firmă ca să facă restaurarea, de atuncea a apărut o ceartă între noi, a venit firma ṣi eu ca drept de continuator n-am avut drept la licitaṭie. Şi au văzut că nu se poate [face restaurarea], au abandonat ṣi-au plecat ṣi au lăsat aṣa! Şi s-au cheltuit niṣte bani aṣa… […] Acuma o să vedem noi, că dacă cu timpul… cimitirul se extinde tot timpul, nu va rămâne exact cum este, deoarece gropile se cumpără, crucile se vor face, moartea crucilor nu va fi. Dar asta eu am încercat până acuma, avem o tradiṭie, s-o putem duce mai departe, să n-o distrugem, că e o tradiṭie care, oriunde mergem în lume, ne putem mândri cu ea. “Unde mergi?” “La Cimitirul vesel”. “Unde?” “În Săpânṭa”. […]
După ce s-a văzut că sunt niṣte probleme care nu se respectă [privind moṣtenirea artistică a lui Stan Pătraṣ], am încercat să [mă] apăr prin autoritatea statului […] ṣi am ajuns să-mi înregistrez o marcă [la OSIM]. După aia mi s-au înregistrat ṣapte modele de cruci, din care sunt înregistrate în ziua de astăzi ṣi mai sunt două mărci înregistrate pe tehnica scrisului: este Crucea soacrei ṣi Crucea beṭivului care se răspândesc în toată lumea ṣi se cer ṣi oamenii fac bani pe ele… încă nu se ṣtie ce înseamnă un drept de autor, cum poṭi să moṣteneṣti un drept de autor, care sunt regulile dreptului de autor. Vedeṭi, oamenii de la ṭară nu au tot timpul… acum a apărut internetul, acum se pot informa în orice punct de vedere, că intră pe internet ṣi caută…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2015]
foto: Silvia Iliescu
