Sculpturi ce pot fi admirate cu toate cele cinci simţuri, ale celebrului artist român Paul Neagu, sunt expuse acum la Leeds. Mai mult de 100 de piese de sculptură, desene, filme, materiale de arhivă şi texte – multe dintre ele nu au mai fost expuse înainte – sunt expuse în trei galerii de la Hnery Moore Institute. Expoziţia o are drept curator pe şefa departamentului de sculptură, Lisa Le Feuvre. Ea spune că abordarea lui Paul Neagu este foarte asemănătoare celei a lui Henry Moore, în măsura în care ambii au crezut că arta, şi lumea, ar trebui să fie ceva care se experimentează cu întregul trup – nu doar ochii. „Neagu a crezut că ar trebui să folosim sunete, mirosuri, gusturi şi atingeri – nu doar ochii – şi a scris chiar un manifest în care cere să ne folosim toate simţurile pentru a privi lumea”, a spus ea. „Paul Neagu este o figură esenţială în istoria artei, şi suntem încântaţi să avem această expoziţie – cea mai importantă a activităţii sale în această ţară, din 1970 – la Leeds”. În 1969, când a venit la Londra, din ţara sa, România, Neagu a scris Manifestul artei palpabile, anunţând că „arta palpabilă este o nouă bucurie pentru „orbi”, în timp ce pentru cei ‘clarvăzători’ este cel mai complet studiu tridimensional”. Zece ani mai târziu, opera sa a fost inclusă în primul British Art Show – care este organizat o dată la cinci ani, şi în acest an ajunge la Leeds Art Gallery. El a predat la Hornsey School of Art de la Londra şi apoi la Royal College of Art, avându-i ca studenţi pe unii dintre cei mai de succes sculptori din Marea Britanie, între care Antony Gormley, Anish Kapoor şi Rachel Whiteread.
YORKSHIRE EVENING POST (Marea Britanie), 13 august