O ştire recentă a acestei veri anunţa că regizorul Alfred Hitchcock ar putea apărea pe viitoarele bancnote de 20 de lire sterline. Banca Angliei va alcătui o listă cu personalităţi din domeniul artelor vizuale, printre care se mai numără Charlie Chaplin, Marie Tussaud, Alexander McQueen, ale căror chipuri ar putea fi imprimate pe viitoarele bancnote. Decizia finală va fi luată în primăvara anului 2016.
La începutul lui 2015, imagini filmate pentru un documentar pierdut, realizat de Alfred Hitchcock în lagărele de concentrare naziste, au fost difuzate în premieră la New York. Imaginile-document au fost proiectate ca parte a unui documentar realizat de Brett Ratner, intitulat „Night Will Fall”, care prezintă istoria din spatele realizării filmului lui Alfred Hitchcock ce nu a mai fost difuzat în epocă din motive politice. Imaginile ar fi trebuit să fie folosite ca dovezi împotriva liderilor germani acuzaţi de crime de război. Dar, înainte ca Alfred Hitchcock să finalizeze documentarul „German Concentration Camps Factual Survey”, proiectul a fost oprit, deoarece autorităţile britanice au încercat să încheie o alianţă cu Germania împotriva Uniunii Sovietice.
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=lbB9NCYzQVU [/youtube]
În anul 2012, thriller-ul psihologic „Vertigo” regizat, în 1958, de Alfred Hitchcock, a fost votat cel mai bun film al tuturor timpurilor, într-un sondaj care a reunit 846 de critici şi 358 de regizori.
***
Considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influenţă asupra posterităţii, Alfred Joseph Hitchcock s-a născut la 13 august 1899 într-o familie săracă din Leytonstone, lângă Londra. A regizat mai mult de 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei. Şi-a început cariera în Regatul Unit, în 1922 şi abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii. Şase filme regizate de el au fost nominalizate la Premiile Oscar: „Rebecca” în 1941, Suspicion în „1942”, Lifeboat în „1945”, „Spellbound” în 1946, „Rear Window” în 1955 şi „Psycho” în 1961. Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate şi, mai ales, pentru suspansul provocat spectatorilor. Hitchcock a decedat în 1980 în urma unei insuficienţe renale.
Educaţia sa catolică strictă şi aspectul fizic nefericit au făcut ca de mic copil să fie timid şi ruşinos, lucru ce l-a urmărit toată viaţa. La vârsta de 7 ani, Alfred Hitchcock a fost înscris la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever. Pentru neascultare sau alte mici greşeli, băieţii erau bătuţi cu o vergea groasă de cauciuc. Dar locul şi timpul când urma să fie aplicată pedeapsa erau alese chiar de cel pedepsit şi această amânare a unei pedepse iminente îl teroriza pe copil câteva zile. S-ar putea ca tocmai din această aşteptare terifiantă a pedepsei să se fi născut suspansul din filmele lui Hitchcock.
Odată, în copilărie, pe când avea vreo 5 ani, tatăl l-a pedepsit într-un mod foarte original pe micuţul Alfred, trimiţându-l cu un bileţel la o circă de poliţie locală. Poliţistul a citit biletul scris de domnul William Hitchcock şi l-a închis într-o celulă pe copilul „neastâmpărat” pentru câteva minute. Tot restul vieţii, Hitchcock s-a temut de poliţişti şi, din această cauză, n-a condus niciodată maşina.
Tânărului Hitchcock nu îi plăceau nimic mai mult decât trenurile şi călătoriile. Acesta era fascinat de locomotivele cu aburi, susţinând că singurele trenuri adevărate erau cele cu locomotive cu aburi şi că, spre dezamăgirea sa, motorul diesel a privat omenirea de un anumit element dramatic. Pentru el, locomotivele cu aburi erau o manifestare dramatică a furiei şi ferocităţii, pe când motoarele diesel erau întruchiparea calmului gentlemanului britanic, chiar şi când zburau la viteze năucitoare. Căile ferate şi locomotivele cu aburi, frecvente în filmele sale, reprezintă probabil o expresie a amintirilor şi a experienţelor prin care a trecut.
După moartea tatălui său a abandonat colegiul pentru a studia inginerie şi navigaţie. După absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley.
Hitchcock a fost mereu un admirator înfocat al lui Charles Dickens şi Edgar Allan Poe şi un îndrăgostit de cinema, mai ales după ce a văzut „Naşterea unei naţiuni” de D. W. Griffith.
În 1920, făcea afişele diverselor filme mute ce erau vizionate în Famous Players Lasky. Această muncă ocazională a pus stăpânire pe el puţin câte puţin şi tânărul Hitchcock a început să fie pasionat pentru lumea cinematografiei şi să participe ca monteur, regizor artistic şi scenarist în filmele lui: Donald Crisp şi Hugh Ford. În această companie a cunoscut-o pe Alma Reville care muncea ca monteuză şi cu care s-a căsătorit în 1926. Alma a fost regizor secund şi scenarista multor filme ale soţului său.
Hitchcock suferea din cauza obezităţii sale şi era convins că nicio femeie nu-l va iubi vreodată. Când s-a căsătorit, la 27 de ani, n-a mai avut ochi decât pentru soţia sa. Dorinţele refulate s-au transformat în complexe pe care Hitchcock le-a „răzbunat” într-un mod original în filmele sale, în care imaginea femeii era „concurată” de cuţit, zăbrele, cătuşe, foarfece, ghilotină… Mai ales blondele îl înfuriau şi-l făceau să-şi piardă cumpătul. Există o binecunoscută istorie: Hitchcock stătea la o şuetă, după lucru, cu un scenarist, şi după mai multe pahare companionul său rosti numele lui Ingrid Bergman. Regizorul a avut o izbucnire isterică: „Ingrid Bergman a fost îndrăgostită de mine timp de 30 de ani, a fost nebună după mine… Sărea peste mine în pat, plângea, urla…”.
Hitchcock era foarte neputincios în faţa problemelor vieţii cotidiene şi nu se descurca deloc fără soţia sa, Alma Reville. Odată aceasta a întârziat mai mult timp la prietena sa, actriţa Anne Baxter, întorcându-se acasă tocmai spre seară. După această întâmplare, Hitchcock a urât-o într-atât pe Baxter, că nu i-a mai propus niciun rol în filmele sale.
Pe 7 iulie 1928 s-a născut fetiţa lor, Patricia, care a jucat mai apoi în filmul „Strangers on a Train”.
Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts. Posibilitatea unui lungmetraj apare abia după ce merge la München. Aici regizează primul său film, The Pleasure Garden, o producţie germano-britanică, foarte populară. Imediat după aceea, regizorul londonez va face şi primul film cu sunet din Anglia,”Şantajul”, în 1929. În timpul filmărilor a primit vizita „surpriză” a Alteţei Regale, Isabel, ducesa de York, mama actualei regine.
Hitchcock s-a transformat într-un geniu al unei cinematografii discrete, cum era cinematografia engleză. Filme ca: „Murder” 1930, „The Man Who Knew Too Much” 1934 şi în special „The 39 Steps” 1935 l-au transformat într-o emblemă internaţională a noului cinematograf britanic.
Era celebru pentru glumele proaste pe care le făcea mai ales actorilor. Din cauza defectelor fizice şi a sensibilităţii sale rănite, Hitchcock a fost din copilărie un singuratic şi nu se simţea deloc bine printre oameni. Devenind regizor celebru, el evita în mod demonstrativ orice recepţie sau petrecere.
Distracţia sa principală au fost glumele vulgare şi de o oarecare cruzime pe seama celorlalţi… De pildă, unei actriţe care locuia într-o casă cu încălzire centrală, Hitchcock i-a descărcat, cu falsă generozitate, în faţa casei două tone de cărbuni; altei actriţe i-a trimis în ziua ei de naştere 400 de peşti afumaţi, deşi ştia că femeia nu suporta mirosul de peşte. Pe un actor cunoscut l-a invitat la un „bal mascat” şi când acesta şi-a făcut prezenţa drapat într-un pitoresc costum de sultan turc, a constatat cu surprindere că restul oaspeţilor purtau smoking. Melanie Griffith îşi aduce aminte cu groază că, pe când avea 5 ani, Hitchcock i-a dăruit o păpuşă – pusă într-un mic sicriu de pin –, ce semăna leit cu mama actriţei, Tippi Hedren.
Este evident că marile sale „lucrări” din etapa britanică l-au recomandat pe Hitchcock pentru industria Hollywood-ului. Pe 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul şi a reuşit să stabilească o întâlnire cu David O. Selznick, producătorul filmului „Pe aripile vântului”, la data de 14 iulie 1938. Condiţiile de producţie l-au convins pe Hitchcock să se mute cu familia în Statele Unite ale Americii din 1939.
Şi-a început cariera în Statele Unite ale Americii prin adaptarea romanului „Rebecca” de Daphne Du Maurier în 1940. Filmul a obţinut unsprezece nominalizări la Premiile Oscar, dar John Ford a fost cel câştigat în acel an pentru cel mai bun regizor.
Acţiunea celui de-al doilea film american al lui Hitchcock se petrece în Europa. „Foreign Correspondent” a fost filmat în primul an al celui de-al Doilea Război Mondial şi a fost inspirat din schimbările rapide ce au avut loc în Europa, descrise de un corespondent al unui important cotidian din Statele Unite ale Americii. De asemenea, cenzorii Hollywood-ului au cerut eliminarea scenelor în care se făcea referire la Germania şi germani.
În 1941, şi-a început prietenia cu Cary Grant, cel care se constituie într-un reper pentru actorii distribuiţi în filmele sale. Hitchcock mai avea preferinţe profesionale pentru James Stewart şi Gregory Peck.
În 1944 creează propria sa casă de producţie împreună cu Sidney Berstein: Transatlantic Pictures. În acelaşi an începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat.
A regizat „Notorius” 1946, care îl avea în distribuţie pe Cary Grant. Ingrid Bergman şi Gregory Peck au fost protagonistii filmului Spellbound (1945). În 1948, Ingrid Bergman deja începuse să lucreze şi cu Roberto Rossellini. Aceasta a fost o mare lovitură pentru Hitchcock, dar nu a întârziat să-şi arate recunoştinţa pentru o nouă muză, Grace Kelly, pe care a distribuit-o în „Rear Window” şi în „To Catch a Thief”, unde juca împreună cu Cary Grant. Fară îndoială, nunta lui Grace Kelly cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco şi retragerea ei din lumea filmului au făcut ca starea sănătăţii lui Alfred Hitchcock să se înrăutăţească.
În 1958 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun serial, cu „Alfred Hitchcock Presents”. Din nefericire, în acelaşi an, soţia sa, Alma, a fost diagnosticată cu cancer.
În 1959, Hitchcock a filmat unul dintre cele mai bune filme ale sale, „North by Northwest”, cu Cary Grant şi Eva Marie Saint.
În 1960 a lucrat la „Psycho” (1960), cu Anthony Perkins şi Janet Leigh, unul dintre cele mai mari succese din cariera sa, care conţine o scenă care a impresionat şi influenţat istoria celei de-a 7 arte, asasinarea protagonistei la duş, la jumătatea filmului.
În 1963, a fost lansat „The Birds” cu Tippi Hedren şi Rod Taylor, artista convertindu-se în noua muză blondă a maestrului. La foarte scurt timp, a turnat Marnie (unde Tippi Hedren a jucat alături de Sean Connery).
În Frenzy (1972) întâlnim tehnici cinematografice de o actualitate surprinzătoare. Dar proiectul s-a dovedit prea revoluţionar şi prea riscant, putând să pună capăt definitiv carierei de regizor a lui Hitchcock. Astfel, studiourile Universal Pictures i-au respins proiectul.
În 1968 a primit un Oscar onorific pentru întreaga sa cariera în cadrul ceremoniei Premiilor Academiei. În ciuda faptului că nu a primit niciun premiu Oscar în competiţie, întotdeauna a fost şi va fi considerat maestrul suspans-ului.
În 1979, Regina Angliei îi decernează titlul de Sir. Un an mai târziu, la 29 aprilie 1980, moare în casa sa din Los Angeles, la vârsta de 80 de ani.
În aproape jumătate de secol de carieră, Alfred Hitchcock a contribuit la afirmarea unor actriţe care nu se impuseseră până atunci (Maureen O’Hara, Joan Fontaine, Ingrid Bergman, Shirley Mac Lane, Grace Kelly, Kim Novak, Tippi Hedren), a influenţat puternic arta filmului hollywoodian pe toate planurile, fie că e vorba de construcţia scenariilor, de alegerea şi dirijarea actorilor sau de subtilităţi de regie ori de creare a suspansului. I-au fost „învăţăcei” Brian de Palma şi Quentin Tarantino. Mulţi alţi regizori, printre care Claude Chabrol, Brian De Palma, François Truffaut, Pedro Almodóvar, recunosc că Alfred Hitchcock şi opera sa i-au influenţat în carieră.
Surse: www.liternet.ro, www.imdb.com, Leitch, Thomas: The Encyclopedia of Alfred Hitchcock, www.contactmusic.com
Documentarea: Bianca Ioniţă
