La mijlocul lunii august 1910 pedagogul Onisifor Ghibu era numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania, fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul Teologic din Sibiu. Tânărul de 27 de ani abia se întorsese de la Budapesta, Strasbourg ṣi Jena unde îṣi desăvârṣise studiile obṭinând titlul de doctor în filosofie, pedagogie și istorie universală. Avea să dovedească foarte curând de la numirea sa ca inspector că pedagogia nu era doar teorie. Pedagogia era pentru Ghibu un domeniu concret de manifestare a militantismului pus în slujba neamului său. Aveau nevoie de el ṣcolile româneṣti ardelene care, după 1867 când Transilvania fusese dată de habsburgi Ungariei, erau supuse unui proces de maghiarizare.
Prima misiune a inspectorului Ghibu a fost la Arpaṣu de Sus, judeṭul Sibiu, la nici o lună de la numirea sa. Aflat în depresiunea Făgăraṣului, pe malul Arpaṣului Mare, satul era dominat de un platou înalt pe care se aflase cu două mii de ani în urmă o cetate dacică întărită cu val de pământ. Românii locuiau zona de când se ṣtiau ei, iar documentele atestau satul din secolul al XVI-lea. În 1733 când episcopul Inocenṭiu Micu organizase o recrutare în zonă, reieṣise că Arpaṣu era locuit de 500 de români ṣi că din punctul de vedere al administrației bisericești, localitatea Felső-Arpás făcea parte din protopiatul Ludișor al Bisericii Române Unite cu Roma. Aici a avut loc prima inspecṭie a lui Onisifor Ghibu, povestită de el însuṣi, în anii ‘70. Înregistrarea a fost donată de Octavian Ghibu Arhivei de istorie orală.
ro.wikipedia.org
„Mă gândesc la câteva cazuri concrete în faṭa cărora m-am găsit ṣi faṭă de care am manifestat o anumită atitudine care nu prea plăcea totdeauna colaboratorilor mei ṣi superiorilor mei, dar care nu puteau fi trecute cu vederea sau rezolvate în mod birocratic.
Un astfel de caz s-a petrecut în primele săptămâni după instalarea mea în postul de inspector. Era prin septembrie. Eu mi-am ocupat postul la 15 august ‘910. Vine la rând ṣedinṭa Senatului ṣcolar, o cauză pe care o prezenta referentul ṣcolar Lazăr Treteanu, anume: Ministerul de Instrucṭie anunṭă consistoriul că a retras ajutorul de stat la salar pentru doi învăṭători din comuna mi se pare Arpaṣu de Sus, pentru că n-au dovedit spor suficient în predarea limbii maghiare. Prin retragerea acestui ajutor, ṣcoala se desfiinṭa în mod automat, căci n-aveai cu ce îi plăti pe învăṭători decât cu ajutorul pe care-l oferea ṣi statul la ceea ce putea da comuna bisericească. Referentul a privit chestiunea ca o chestiune de birocraṭie ṣi a spus: „Spre ṣtire…„ Eu am rămas foarte mirat ṣi m-am ridicat ṣi, deṣi eram cel mai tânăr ṣi mai nou membru în Senatul ṣcolar, mi-am permis să fac o observaṭie că ar fi o greṣeală să luăm de ṣtire un caz care este cel dintâi de această natură, astfel de cazuri n-au fost până aci ṣi îngăduia să deschidem larg porṭile pentru cazuri nenumărate. Ne putem aṣtepta ca ministerul, văzând că noi nu opunem nici o rezistenṭă, să închidă ṣcolile una după alta. Zic: „Eu cunosc pe unul dintre cei doi învăṭători de la Arpaṣ ṣi-l cunosc că e învăṭător harnic ṣi nu cred să nu fi făcut omul tot ce a putut pentru împlinirea legii. Dar legea fiind foarte pretenṭioasă, omul n-a putut să satisfacă cerinṭele formulate de inspectorul ṣcolar, dar asta nu însemenează că poate să fie sacrificat ṣi el ṣi ṣcoala! Eu aṣ fi de părerea să nu daṭi spre ṣtire această măsură a ministerului ṣi să facem la minister un fel de remonstraṭie, cum se vorbea pe vremuri, în sensul că noi cerem ca o comisiune mixtă care să se deplaseze la faṭa locului să constate acolo, în mod obiectiv, dacă observaṭia ministerului este justă sau nu„. Mitropolitul a spus: „Are dreptate Ghibu, să facem la minister intervenṭia„. S-a făcut intervenṭia ṣi ministerul a fost destul de cumsecade încât să nu întindă coarda prea tare ṣi din moment ce noi am cerut o comisiune mixtă, a admis-o. Doi reprezentanṭi ai guvernului ṣi doi reprezentanṭi ai consistoriului s-au deplasat în ziua de 3 octomvrie ‘910 la Arpaṣ. […]
Ne-am deplasat la locul respectiv ṣi învăṭătorii care ṣtiau din vreme că o să fie o astfel de cercetare, vreo câteva săptămâni de-a rândul n-au făcut altceva decât i-au îndopat pe bieṭii copii la începutul anului ṣcolar, după o vacanṭă destul de lungă, numai cu limba maghiară ṣi ziua ṣi noaptea ṣi au învăṭat copiii pe capete! Au învăṭat tot ce puteau să înveṭe, dar când a fost la o adică, examenul era aṣa cum ne-am aṣteptat să fie. Într-o regiune curat românească cum era a Făgăraṣului, de unde să ṣtie copiii ungureṣte?! Au răspuns ce au răspuns… Judecat obiectiv, învăṭătorilor nu li se putea face nici o vină, că ei au făcut tot ce-au putut. Când a fost la o adică, cei doi reprezentanṭi ai guvernului au spus că ei nu sunt mulṭumiṭi de rezultat. Noi am spus că noi suntem mulṭumiṭi de rezultat. S-a raportat chestia la minister, că sunt două păreri pentru, două păreri contra ṣi ministerul n-a forṭat chestiunea, a lăsat mai departe pe învăṭători cu ajutorul de stat.”
