La Constanţa şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale au loc, azi, ceremonialuri militare şi religioase, exerciţii tactice demonstrative, concursuri marinăreşti şi expoziţii de tehnică militară de Ziua Marinei Române şi a Forţelor Navale Române.
Ca în fiecare an, mii de turişti, dar şi localnici sunt aşteptaţi astăzi pe faleza din faţa Comandamentului Flotei unde se va desfăşura exerciţiul naval Forţele Navale 2015. Acestea începe cu ridicarea geacului şi a marelui pavoaz şi include exerciţii tactice demonstrative, concursuri marinăreşti, concursuri cu rame şi vele, dar şi defilarea navelor care de două zile se află în dispozitiv. De la activităţile organizate pe faleză nu lipseşte nici zeul Neptun, care va veni însoţit de alaiul său de ninfe. Întregul ansamblu de evenimente, dinamice şi statice, ce definesc secvenţele de la sol din aer şi de pe mare din cadrul exerciţiului, mobilizează două mii de marinari militari şi civili, peste 35 de nave şi ambarcaţiuni de diferite clase şi categorii şi alte nouă aparate de zbor ce vor survola locul de desfăşurare al festivităţilor. Manifestările dedicate acestei zile vor continua, de la ora 13:00, în Portul turistic Tomis cu jocuri marinăreşti, iar ziua aniversară se va încheia la ora 21:00, când va avea loc retragerea cu torţe pe traseul Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu -Prefectura Constanţa.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 august