Marele Premiu al Târgului Gaudeamus, organizat la Constanţa de Radio România, va fi acordat astăzi. Potrivit reporterului de la Radio România Constanţa, Teodora Baumann, premiul constă într-un zbor deasupra litoralului. Ieri, proiecţiile din seria „Dobrogea sentimentală” au continuat cu lucrări ale Luciei Tarase – fotograf voluntar la Asociaţia „Dăruieşte aripi”, din Constanţa, membru al Festivalului de Arte Vizuale „Vama sub Lumini de Oscar” şi al Asociaţiei Foto Club CloseUp, Bucureşti. Târgul „Gaudeamus” se va închide mîine.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 august)