Procedurile fiscale au suferit 23 de modificări în primele 7 luni ale anului

  • În primele șapte luni ale anului 2015, Codul Fiscal, Normele de Aplicare ale Codului Fiscal și Codul de Procedură Fiscal au suferit în total 23 de modificări;
  • Cele mai importante trei modificări din cursul anului 2015 au fost: legea impozitării bacșișului, modificarea cotei de TVA și modificarea procedurii de înregistrare în scopuri de TVA;
  • Pentru unele companii, modificările au rezultat într-o creștere a cheltuielilor din partea companiilor.

București, 17 August 2015 – Legea impozitării bacșișului, modificarea cotei de TVA și modificarea procedurii de înregistrare în scopuri de TVA sunt cele mai importante modificări fiscale care au avut loc în primele 7 luni ale anului în curs. Pentru unele companii, acestea au rezultat într-o creștere a cheltuielilor cu administrația fiscală, serviciile de IT, consultanța fiscală și cea contabilă.

Legea de impozitare a bacșișului le-a lăsat companiilor puțin timp la dispoziție pentru a se alinia cerințelor impuse. Acestea au presupus emiterea bonului fiscal pentru bacșișul primit de la client, achiziționarea și înregistrarea la administrația fiscală a registrului de bani personali și punerea la dispoziție a unui regulament cu privire la procedurile legate de bacșiș în cadrul sediului și a punctului de lucru.

Modificarea cotei de TVA a avut ca și efect presiunea asupra companiilor de a-și modifica, într-o perioadă scurtă de timp, programele de gestiune, programul de contabilitate, precum și casele de marcat care să le permită să aplice corect cota de TVA.

Schimbarea procedurii de înregistrare în scopuri de TVA presupune ca o serie de condiții suplimentare să fie îndeplinite de către companiile care doresc să se înregistreze în scopuri de TVA. De asemenea, acestea sunt nevoite să prezinte dovezi cu privire la veniturile administratorului, veniturile asociatului cât și cu privire la activitatea pe care acestea o vor desfășura.

Cele trei modificări reprezintă doar o parte din numărul total de schimbări aduse. Codul Fiscal, Normele de Aplicare ale Codului Fiscal și Codul de Procedură Fiscal au suferit în total 23 de modificări: 12 ale Codului Fiscal, 2 ale Normelor de Aplicare ale Codului Fiscal și 9 ale Codului de Procedură Fiscală. Aceste schimbări ale reglementărilor fiscale cuprind modificări simple, de detaliu, cum ar fi cele asupra formularelor, până la modificări ample, precum celor asupra cotei de TVA pentru alimente.

Modificările legislative se întâmplă în contextul în care 78% dintre companiile prezente pe piața din România consideră că cea mai mare provocare a mediului de business este sistemul complex de taxe și reglementări, conform unui studiu realizat de catre TMF Group in toamna anului 2014. De asemenea, 34% din companiile care au participat la studiu au declarat că au fost nevoiți să suplimenteze numărul de angajați în departamentul financiar, iar 11% dintre acestea au fost amendate pentru nerespectarea reglementărilor nou introduse. Datorită acestui context, 80% dintre companii sunt dispuse să externalizeze serviciile de asistență fiscală, 74% cele contabile și 66% cele de salarizare și administrare a resurselor umane.

Studiul a fost realizat pe companii din cele mai importante industrii din România: industria petrolieră (26%), retail (20%) și servicii financiare (16%). Cifra de afaceri cumulată a companiilor respondente este de aproximativ 2% din PIB.

Despre TMF Group România:

TMF Group România, parte a TMF Group, oferă companiilor locale și internaționale servicii de outsourcing profesionale, de la contabilitate și raportare până la resurse umane, salarizare și servicii juridic-administrative. Prezentă pe piața din România din 1999, TMF Group România are acum o echipă de 100 de experți în contabilitate, servicii juridic-administrative, financiare, resurse umane și salarizare, care pot asista atât start-up-uri, cât și organizații multinaționale în atingerea obiectivelor de business, respectând în același timp reglementările locale și internaționale.

La nivel global, TMF Group este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de outsourcing, cu operațiuni în peste 80 de țări din America, Asia Pacific, Europa, Africa și Orientul Mijlociu. TMF Group ajută companiile să își desfășoare activitățile unitar la nivel global, transparent, în conformitate cu reglementările locale și eficient, prin combinarea experienței internaționale cu buna cunoaștere a specificului local a mediului de afaceri în care acestea activează.

Pentru informații despre companie, vă rugăm accesați www.tmf-group.com/Romania