Câteva sute de cinefili din toată ţara, dar şi din străinătate au ales în această săptămână localitatea Sfântu Gheorghe de capătul Deltei Dunării pentru film, iar selectorii Ludmila Cvikova şi Irina Margareta Nistor au pregătit pentru aceştia peste 400 de producţii cinematografice. „The Lobster”, câştigătorul Premiului Juriului la Festivalul de la Cannes, a fost filmul care a deschis aseară, în Green Village, Sfântu Gheorghe, cea de-a XII-a ediţie a Festivalului „Anonimul”, un festival dedicat filmului independent, care a lipsit din peisaj anul trecut, când a fost exilat la Bucureşti, pentru modernizarea complexului în care se desfăşoară din 2004 încoace.
Miruna Berescu, directorul festivalului: „Se vede treaba că lumea ne-a cam dus dorul, pentru că, într-un fel, e mai bine să pleci ca să vezi dacă cineva îţi simte lipsa cumva şi deşi nu a fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla anul trecut, faptul că nu am fost în Sfântu Gheorghe din motive absolut obiective, adică nu aveam unde să ne desfăşurăm, e bine să vezi că lumea a aşteptat şi că nici nu s-a supărat, în sensul că a înţeles, nu s-a supărat pe noi foarte tare că a trebuit să facem acea ediţie, a XI-a, în Bucureşti”.
Noutăţile pregătite de organizatori pentru acest an sunt buletinele de vot pentru spectatori, după ani buni în care s-a votat doar online, dar şi faptul că la scurt metraje nu mai sunt secţiunile Ficţiune şi Animaţie, ci Film românesc şi Film străin.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 august)