Noul pachet de ajutor pentru Grecia, în valoare de 86 miliarde de euro, va fi supus votului în parlamentele din Germania şi Olanda

Noul pachet de ajutor pentru Grecia, în valoare de 86 miliarde de euro, va fi supus, astăzi, votului în parlamentele din Germania şi Olanda. Acesta a fost aprobat vinerea trecută, la Bruxelles, de miniştrii de finanţe din zona euro.
În cadrul unui vot-test care a avut loc ieri la Berlin, doar 60 de parlamentari din cei 311 ai blocului conservator al cancelarului Angela Merkel au votat împotrivă acordului de împrumut sau s-au abţinut. Reuters notează că, în aceste condiţii, este puţin probabil ca Bundestagul să respingă acordul, pentru că social-democraţii şi ecologiştii au anunţat deja că îl vor vota. Pe de altă parte, în Olanda, guvernul premierului liberal Mark Rutte este ameninţat cu o moţiune de cenzură din partea rivalului eurosceptic şi de extremă-dreaptă Geert Wilders. Acesta din urmă nu are, însă, suficient sprijin pentru a trece moţiunea. Dacă în Germania şi Olanda par să existe majorităţi solide, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în Grecia, unde Parlamentul va trebui să adopte o serie de proiecte legislative convenite cu creditorii internaţionali. Aproximativ o treime dintre parlamentarii partidului de guvernământ, Syriza, al premierului Alexis Tsipras, se opun noilor măsuri de austeritate. Acordul cu creditorii a fost aprobat cu ajutorul opoziţiei, însă cum sprijinul acesteia pe termen lung este incert, trei dintre membrii cabinetului au spus deja că Alexis Tsipras ar putea cere votul de încredere al Parlamentului, urmând ca, în cazul în care acesta nu va fi acordat, în Grecia să fie organizate alegeri anticipate.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -19 august)