Curtea de Apel Bucureşti reia astăzi judecarea procesului Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Instanţei Supreme, Livia Stanciu. Magistraţii au admis la începutul săptămânii contestaţia în anulare a DNA şi au decis desfiinţarea deciziei de achitare din luna mai şi rejudecarea apelului. Procurorii anticorupţie susţin că judecătoarea Risantea Găgescu, membră a completului, care a decis achitarea femeii, nu ar fi fost imparţială la judecarea dosarului. Mariana Rarinca a fost achitată pe 20 mai de judecătorii de la Curtea de Apel, după ce fusese condamnată de Tribunalul Bucureşti în decembrie anul trecut la trei ani de închisoare cu suspendare.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 august)