Deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, rămân sub control judiciar

Deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, rămân sub control judiciar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respins contestaţiile faţă de prelungirea măsurii în dosarul „Herţanu”. Cei trei, alături de Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, sunt urmăriţi penal într-un dosar de deturnare de fonduri europene în cadrul unor lucrări de extindere a canalizării oraşului prahovean Comarnic. Acuzaţiile care le sunt aduse de procurori sunt de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 august