Şoferii care circulă astăzi pe drumurile din ţară pot fi opriţi în trafic, are loc o nouă etapă a recensământului auto. Inspectorii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi numără vehiculele, de la biciclete şi căruţe până la microbuze şi tiruri, pentru a vedea care sunt cele mai aglomerate şosele din ţară. Pe baza rezultatelor, compania va decide apoi ce investiţii sunt de făcut pentru extinderea drumurilor, construirea de noi poduri, sensuri giratorii sau centuri ocolitoare. Acţiunea a început în aprilie şi se va încheia în luna noiembrie. Recenzarea traficului rutier are loc periodic, o dată la cinci ani în toate ţările Uniunii Europene.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 august