Proiectul multimedia interactiv FEED ME! creat de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer) şi Noper (Radu Pop) va fi prezentat pentru prima dată în afara României în Austria la Ars Electronica Festival Linz, în perioada 3-7 septembrie 2015.
Ars Electronica reuneşte anual proiecte spectaculoase care îmbină arta şi tehnologia, încununând activitatea permanentă a Centrului Ars Electronica din Linz, un loc de cercetare şi interacţiune pentru autorii celor mai radicale, excentrice şi inovative iniţiative. Expoziţiile, concertele, proiecţiile de filme şi conferinţele din program vor avea loc pe parcursul a cinci zile la Ars Electronica Center, Centrul de Artă Contemporană OK, Universitatea de Artă Linz, Muzeul de Artă Lentos, Brucknerhaus, cinematograful Central şi PostCity.
„Partenerii de la Ars Electronica au fost entuziaşti cu privire la FEED ME! încă din faza de pre-producţie. Mă bucur că realizarea tehnică s-a ridicat la nivelul conceptului artistic şi că a corespuns exigenţelor curatorilor. Creaţia Marilenei Oprescu Singer şi a lui Radu Pop se încadrează perfect în tema acestei ediţii, Habitatele Secolului 21.“ (Irina Cornişteanu, director ICR Viena)
Instalaţia FEED ME!, creată în 2014, explorează relaţia de interdependenţă dintre lucrarea de artă şi publicul său, fiind construită autoironic sub forma unei chemări a supuşilor „monstruoasei şi veşnic nesătulei zeiţe Tra“ la ritualul de hrănire a acesteia. Lucrările celor doi artiști Saint Machine şi Noper sunt interconectate conceptual, formând un singur organism viu care se alimentează cu energia produsă de mișcările publicului.
Conceptul şi ilustraţiile sunt realizate de Saint Machine şi Noper, muzica este realizată de Mitoş Micleuşanu, modelarea şi animaţia 3D sunt realizate de Reniform (Sergiu Negulici), animaţia de Tudor Calnegru. La proiect au contribuit inginerul Florin Palade şi programatorul Marius Farcaş. FEED ME! este o producţie Artmix prezentată la Ars Electronica Festival cu sprijinul Institutului Cultural Român şi Arcub.