Sute de imigranţi sosesc zilnic la graniţa Serbiei cu Ungaria, ţară care continută să-şi întărească această frontieră. Trimisul special al Radio România, Daniel Dancea, de la Radio România Timişoara, a discutat cu imigranţi în gara din Szeged, primul mare oraş pe drumul de la graniţă spre capitala Budapesta. Cei mai mulţi vin din zone de conflict, precum: Siria, Afganistan sau Irak, dar sunt şi din Iran şi încearcă să-şi găsească un loc sigur în Occident, după cum povesteşte Ahmad, un tânăr afgan de 21 de ani.
Ahmad: Merg spre Germania şi plănuiesc să-mi duc şi familia acolo, dar nu pe acelaşi drum pentru că este foarte periculos. Am văzut oameni murind. Este foarte dificil pentru că nu putem merge mai mult de 12 ore pe zi. Când ajung în Germania aş vrea să merg la şcoală şi să-mi găsesc şi de lucru.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 august