Autorităţile din Austria au confirmat că au descoperit zeci de cadavre ale unor imigranţi într-un camion abandonat în estul provinciei Burgenland. Poliţia austriacă a declarat că în compartimentul frigorific al camionului se aflau între 20 şi 50 de cadavre. Între timp, la Viena are loc reuniunea liderilor Germaniei, Austriei şi liderii din statele balcanice situate pe ruta de imigraţie. Cancelarul german, Angela Merkel, a descris incidentul din Austria ca fiind şocant pentru toţi şi a insistat că este un avertisment pentru întreaga Europă. „Bineînţeles, am vorbit astăzi despre migraţie şi suntem cu toţii profund şocaţi de ştirile îngrozitoare că 50 de persoane şi-au pierdut viaţa. Acest lucru ne reaminteşte că trebuie să gestionăm problema migraţiei într-o manieră rapidă şi europeană, ceea ce înseamnă rezolvarea crizei într-un spirit de solidaritate şi găsind soluţii viabile”, a declarat Angela Merkel.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 august, ora 18:00)