Se amplifică violenţele din estul Ucrainei

Estul Ucrainei se confruntă cu o escaladare a violenţelor. În ultimele 24 de ore, şapte soldaţi ucraineni au fost ucişi în urma ciocnirilor cu separatiştii proruşi din Doneţk şi din Mariupol, informează autorităţile de la Kiev. Confruntările au avut loc în ciuda existenţei acordului de încetare a focului convenit la Minsk în luna martie. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi-a reînnoit apelurile privind respectarea acordului de la Minsk. „Noi am oprit focul în urmă cu o jumătate de an. Dacă veţi lua graficul livrat de OSCE, veţi vedea cine a deschis focul, cine a încălcat prevederile acordului – este o informaţie directă, că acest lucru este făcut de partea rusă. Deci, solicitarea mea este să fie oprit focul imediat şi noi vom acorda tot sprijinul bucuroşi, pentru că noi am implementat complet acest acord”, a declarat Petro Poroşenko.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 august)