Goran Bregovici se întoarce la Bucureşti. Va cânta diseară la Arenele Romane, în cadrul primei ediţii a Festivalului Baro Foro, care îşi propune să aducă în faţa publicului român spectacole cu artişti din diverse zone ale Europei. Goran Bregovici vine însoţit de o orchestră formată din suflători romi, voci tradiţionale bulgăreşti, chitară electrică, percuţie tradiţională şi cor bisericesc. În deschidere vor urca pe scenă trupele Provincialii, Rona Hartner&Zuralia Orchestra şi Gipsy Casual. Porţile se deschid de la ora 17.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 august)