La sfârşitul anului bisericesc, pe 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul’, care este şi zi de post aspru. Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut în mod special pentru sfinţenia vieţii lui, pentru severitatea ascezei şi râvna înflăcărată după dreptate şi după cele cereşti. A fost denumit de imnologii Bisericii ‘înger în trup’ sau ‘înger omenesc’. Sfântul Ioan a fost Proroc şi Înaintemergător al Mântuitorului Iisus. A fost pecetluit cu această chemare încă de la venirea lui pe lume, printr-o naştere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76)
Biserica Ortodoxă a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: Zămislirea lui – 23 septembrie; Naşterea – 24 iunie; Soborul lui – 7 ianuarie; Tăierea capului – 29 august; Prima şi a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.
Sărbătoarea de astăzi ne duce cu gândul la un eveniment sinistru din Istoria Biblică a Noului Testament şi anume uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Acest eveniment a avut loc în timpul regelui Irod Antipa, care conducea Galileea şi Pereea. Irod încălcase Legea Mozaică şi nesocotea morala acestei Legi prin viaţa trăită în concubinaj cu Irodiada – femeia fratelui său Filip. Ioan Botezătorul l-a înfruntat pe regele Irod Antipa pentru viaţa sa nelegiuită. Trimiţând un detaşament de soldaţi pe malul Iordanului, unde propovăduia şi boteza Ioan, Irod porunci prinderea şi arestarea sa care a avut loc noaptea, când proorocul era singur şi fără apărare. A fost arestat şi trimis în închisoarea de la Macherus, un orăşel situat la graniţa Pereii şi Arabiei şi cam la vreo 50 de km de Ierusalim.
Aici, a avut loc întâlnirea dintre prooroc şi rege, iar acesta din urmă a avut prilejul să se convingă de calităţile cu care proorocul a fost înzestrat de Dumnezeu şi să vadă în el un om drept şi sfânt, dar totodată sufletul său era în mare cumpănă: să-l cruţe sau să asculte de îndemnurile Irodiadei şi să-l ucidă?
Irod se asemăna întru toate monstrului fără de milă, Irod cel Mare, tatăl său. Imitându-şi stăpânii de la Roma şi poate şi pe fratele său vitreg – prinţul fără tron – cu a cărui soţie fugise, Irod Antipa ştiuse să se înconjoare de luxul roman, imitând felul de viaţă al romanilor. Cu prilejul zilei de naştere – Antipa – amfitrion distins, rafinat în gusturi şi pasionat vânător de surprize, orândui cu multă măiestrie un fabulos banchet. Despre petrecerile lui se vorbea cu admiraţie până în capitala Imperiului roman.
La acest ospăţ erau de faţă oaspeţi de vază, dregători şi căpeteniile oştirii. Deşi Evanghelistul Marcu nu relatează, după informaţiile istoricului iudeu Iosif Flaviu, serbările galante ale lui Irod au avut loc în palatul de la Macherus, situat, nu departe de Arabia lui Aretas – fostul său socru. În subteranul acestui palat se afla închis proorocul Domnului, Ioan Botezătorul, aşteptându-şi sfârşitul.
Sus, în palatul orânduit după moda romană, Irod petrecea după rânduiala şi fala care a ajuns şi în capitala Imperiului. Asemenea petreceri se sfârşeau cu dansuri pe care le aveau atât Grecia, cât şi Roma antică, iar iudeii le împrumutaseră şi ei. Fiind dansuri păgâne, mitologice şi lipsite de elementul sacru, fireşte, iudeii riguroşi nu erau de acord cu ele; dar nu şi asta era părerea Irodiadei, care îşi învăţase fiica să danseze după obiceiul vremii, în anii şederii la Roma. De aceea, când sosi vremea dansului, nu mică a fost uimirea oaspeţilor când ,,dansatoarea princiară” îşi făcu apariţia în sala ospăţului. Salomeea nu împlinise încă vârsta de 20 de ani şi nu era căsătorită, căci alminteri soţul ei nu i-ar fi îngăduit să apară ca o dansatoare într-o adunare particulară. Salomeea a dansat cu multă iscusinţă. Graţiile de fată tânără şi de dansatoare frumoasă i-a încântat şi tulburat pe oaspeţi.
Vrăjit de pasiunea dansului şi ameţit de băutură, Irod i-a zis: “Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da” (MARCU 6,22). Evanghelistul Marcu, în continuare relatează următoarele: “Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu” (MARCU 6,23). Salomeea nu avea nici o dorinţă. Fiind prinţesă, nu ducea lipsă de nimic, de aceea, părăsind sala de ospăţ, se grăbi să-şi întrebe mama. Ceasul răzbunării a sosit şi în ura ei împotriva Botezătorului, Irodiada îi dă sinistrul sfat, zicându-i: “(Cere) capul lui Ioan Botezătorul” (MARCU 6,24).
Fără îndoială, cererea mamei a pus-o pe gânduri pe tânăra dansatoare şi nu a înţeles de ce mama ei poartă în suflet atâta ură împotriva unui om atât de paşnic cum era cel închis. Totuşi, cu sânge rece, Salomeea respectă dorinţa mamei sale, şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut zicând:,,Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul” (MARCU 6,25).
Cererea era nu numai crudă, ci cu totul neaşteptată, căci tetrarhul a rămas uimit şi s-a întristat în adâncul inimii pentru că, de bine, de rău, Irod îl socotea pe Ioan ,,…bărbat drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta” (MARCU 6,20). Mintea îi era ameţită de băutură şi nu mai avea puterea de a judeca raţional ca să înţeleagă că cererea fetei era o dorinţă crudă şi nesăbuită. Plin de orgoliu şi stăpânit de pasiunea pentru mama fetei, Irod satisface dorinţa fiicei şi ,,…trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul” (MARCU 6,27). Cererea fetei se tramsformă în realitate, căci paznicul ,,mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale” (MARCU 6,28).
Irodiada, luându-l, înţepă cu acul limba care se spune că mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia.
Cinstitul cap al Sfântului Ioan a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns, în castelul din Maherus, unde se săvârşise uciderea. Ştia de aceasta şi Ioana, femeia dregătorului lui Irod, care era ucenică în ascuns a Domnului Hristos. După tradiţie, Ioana a luat de acolo capul Sfântului Ioan şi l-a îngropat la Ierusalim în Muntele Eleonului într-un vas de lut. S-a păstrat ştirea între creştini, iar această e socotită prima aflare a sfântului cap.
A stat acolo până în vremea binecredincioşilor împăraţi Constantin şi Elena, când Cinstitul cap a ajuns la Emesa, la un olar, purtat de doi călugări. O vreme capul a stat acolo, din loc în loc, în mâinile credincioşilor, până în anul 453, când episcopul Uranie al Emesei l-a aşezat în biserica cetăţii, unde făcea numeroase minuni. Aceasta este socotită a doua aflare.
După mulţi ani, Cinstitul cap a fost dus în locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva sfintelor icoane a fost la Comane, în hotarul Imperiului Bizantin cu Armenia şi îngropat acolo. A fost adus, din nou, în 860, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului.
Această este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a Cinstitului cap.
Salomeea şi-a găsit sfârşitul astfel: Fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul care se numea Sicoris şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan. După aceasta, şi Irod cu Irodiada au pierit cu zgomot, căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii.
În afară de motivul omenesc, există şi rânduială dumnezeiască, şi anume ca şi celor din iad să li se propovăduiască venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: „Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea…” Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum s-a arătat în lume Mesia cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său Înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Surse: www.calauzaortodoxa.ro, www.doxologia.ro, www.crestinortodox.ro
Documentarea: Bianca Ioniţă
