La sediul companiei ROMATSA continuă negocierile dintre reprezentanţii sindicatului şi conducerea unităţii

La sediul companiei ROMATSA continuă negocierile dintre reprezentanţii sindicatului şi conducerea unităţii. Liderul sindicatului controlorilor de trafic aerian, Gabriel Tudorache, ne-a declarat, astăzi, că discuţiile vizează modalitatea prin care se poate reveni în mod legal la vechea organigramă a instituţiei. Reamintim că, noaptea trecută, controlorii de trafic aerian au obţinut eliminarea din noul contract colectiv de muncă a organigramei propuse de conducerea ROMATSA, pe care o considerau supra-aglomerată. Totodată, sindicatul şi-a reafirmat hotărârea de a declanşa greva generală la întâi septembrie, în cazul în care negocierile cu patronatul vor eşua.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 august)