Parisul salută adoptarea de către Rada Supremă a amendamentelor la Constituţia Ucrainei

Franţa salută adoptarea în primă lectură de către Rada Supremă a proiectului de lege privind introducerea unor amendamente la Constituţia Ucrainei, care deschid cale spre descentralizarea puterii în Donbas. „Adoptarea acestor amendamente la Constituţia Ucrainei corespunde programului stabilit de reforme şi trebuie să contribuie la îndeplinirea componentei politice a înţelegerilor de la Minsk din luna februarie 2015” – a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Romain Nadal. De asemenea, Parisul a transmis condoleanţe Ucrainei, în legătură cu explozia de ieri, din faţa sediului Radei Supreme din Kiev, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 3 militari ucraineni.

(www.itar-tass.com – 1 septembrie)