Protest al medicilor

Mai mulţi medici protestează la această oră în faţa guvernului. Ei cer, printre altele, salarii duble şi dotarea cu aparatură performantă a spitalelor. Preşedintele sindicatului „Ioan Cantacuzino”, doctor Florin Chirculescu, este de părere că, dacă aceste probleme nu vor fi rezolvate, medicii vor continua să plece din ţară: „Problema care-i macină cel mai mult în clipa aceasta pe toţi colegii mei din ţară sunt veniturile, iar 25% nouă ni se pare, tuturor, insuficiente şi, în plus, am încercat noi să primim o reparaţie în ceea ce priveşte gărzile. Gărzile nu sunt considerate ore suplimentare, conform contractului colectiv de muncă noi suntem obligaţi doar la o singură gardă pe lună. Tot ce este în plus înseamnă ore suplimentare şi nu sunt plătite conform prevederilor din Codul Muncii. Noi nu primim spor de noapte, noi nu primim spor de stat în plus în sala de operaţie – lucrurile astea trebuie rezolvate cumva, pentru că altminteri Europa ne aşteaptă cu braţele deschise”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 septembrie)