La ṣcoală

scoala
sursa: http://jurnalspiritual.eu/

În septembrie, odată cu ṭârâiala ploilor, copiii se întorc vrând-nevrând la ṣcoală. Ne întorcem cu gândul ṣi noi, cei care am fost mai demult elevi, iar amintirile noastre au o varietate de culori, de la galbenul auriu al copilăriei lipsite de griji, la cenuṣiul apăsător al sărăciei ṣi frustrărilor, trecând prin azuriul nostalgiei. Pe de altă parte, de peste un secol cugetarea profesorului Nicolae Iorga pluteṣte, uṣor ameninṭător, deasupra generaṭiilor de administratori ai ṣcolilor: „Nenorocirea vremii e că din viaṭă lipseṣte ṣcoala vieṭii ṣi că din ṣcoală lipseṣte viaṭa ṣcolii”. Când a fost aṣa, dacă a fost aṣa, nu putem ṣti decât atunci când îi ascultăm pe bătrâni. Pentru că ei ṣtiu din experienṭele lor.

Arhiva de istorie orală a Societăṭii de Radiodifuziune a adunat din 1993, timp de 22 de ani, sute de mărturii despre anii de învăṭătură. Aceasta pentru că, inevitabil, fiecare poveste de viaṭă începe cu familia ṣi ṣcoala…

Într-un serial de 24 episoade, vă oferim o selecṭie a celor mai interesante, anecdotice sau triste, aṣa cum au fost ele înregistrate în interviuri cu personalităṭi sau cu oameni obiṣnuiṭi de pe tot cuprinsul ṭării. Prinṭul Şerban Ghica, preṣedintele Ion Iliescu, inventatorul Henry Coandă, actorii Mariana Mihuṭ ṣi Damian Crâṣmaru, profesorul bistriṭean Ion Moldovan, istoricul Eliza Campus, generalul Titus Gârbea, cizmarul Teofil Totezan, cu toṭii ṣi-au amintit de viaṭa de elev, până la cele mai mici detalii…